COLĂCÍ, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Probabil din colac.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

colăcí, colăcésc, vb. IV (reg.) 1. a recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie, a-i găsi nevastă; a peți. 2. a recomanda pe cineva străin să se aciuieze undeva. 3. a căuta favoarea cuiva. 4. a sfătui de rău pe cineva. 5. (înv.) a căuta, a cerceta. 6. a minți. 7. a da pe față, a denunța. 8. (refl.; despre animale) a se pripăși. 9. (refl.) a se încolăci.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

colăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcésc, imperf. 3 sg. colăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. colăceáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

1) colăcésc v. tr. V. încolăcesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) colăcésc v. tr. (din conăcesc și infl. de colac). Îndemn să vie, aduc: nu știŭ cine dracu l-a colăcit să vie pe la noĭ. Prepar, rezerv: mama feteĭ îl colăcea ca să și-l facă ginere. Aleg: șĭ-a colăcit o nevastă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

încolăcésc și colăcésc v. tr. (d. colac). Învîrtesc, învălătucesc: a încolăci o funie în prejuru unuĭ par. V. refl. Un șarpe i se încolăcise în prejuru [!] picĭoruluĭ, cînele [!] se colăcise supt [!] masă. – Și încolătăcesc (după învălătucesc).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink