11 definiții pentru cocoli, cocolit   conjugări / declinări

COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Pop. și fam.) 1. Îmbrăcat cu haine (prea) groase; înfofolit. 2. Care se bucură de îngrijiri exagerate. – V. cocoli.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

COCOLÍT adj. v. alintat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COCOLÍT adj. v. încotoșmănat, înfofolit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cocolít, -ă adj. Prea îngrijit, prea delicat: copiĭ cocolițĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COCOLÍ, cocolesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A înfofoli. 2. A îngriji pe cineva în mod exagerat. ♦ Refl. A se complăcea în alintări; a se alinta. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

A COCOLÍ ~ésc tranz. pop. fam. 1) (mai ales copii) A îmbrăca cu haine multe și groase (pentru a feri de frig); a cocoloși; a încotoșmăna; a înfofoli. 2) (ființe) A îngriji peste măsură. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE COCOLÍ mă ~ésc intranz. pop. A se alinta peste măsură; a se răsfăța. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COCOLÍ vb. v. alinta.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COCOLÍ vb. v. încotoșmăna, înfofoli.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cocolí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cocolésc, imperf. 3 sg. cocoleá; conj. prez. 3 sg. și pl. cocoleáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cocolésc v. tr. (răd. coco- din cocoloș, cocoașă, rudă cu ngr. kukulóno, cocolesc, și cu ung. göngyölnîi, a învălătuci. Cp. cu goangăne). Încotoșmănez. Fig. Îngrijesc prea mult: copiiĭ cocolițĭ ĭese [!] slabĭ. L-a cocolit bine, l-a prins (după multă pîndă), l-a aranjat. – Și corcolesc, corconesc (VR. 1925, 5, 279), gogolesc. În Olt. gugulesc, în Buc. gogulesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink