COCLÁURI s. n. pl. Locuri neumblate sau puțin umblate, pustii, îndepărtate; locuri prăpăstioase. [Pr.: -cla-uri] – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

COCLÁURI n. pl. Locuri pustii și prăpăstioase. ◊ A umbla pe ~ a umbla fără rost; a vagabonda. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cocláură s. n., pl. cocláuri (sil. -cla-uri)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Eroare în original [cocláură s. n.]. Probabil, sg. coclau sau coclaur... dacă este s.n. - claudia

cocláŭ n. și (ob.) pl. cocláurĭ (cp. cu bg. rus. kotlovina, vale închisă. V. cotlon). Est. Locurĭ prăpăstioase și neumblate: haĭtele de lupĭ pe coclaŭ (V. I. Popa, Univ. 18, Ian. 1937; 5), să horhăĭesc coclaurile (Hogaș, VR. 1909, 8, 228), coclaurile fioroase (A. Frunză, ib. 1922, 7, 80), pin [!] cele coclaurĭ (Caraivan, Neam. Rom. Lit. 2, 808), pin coclaurile munților, a umbla pe dealurĭ și coclaurĭ. V. buhazurĭ, horaiță, meleagurĭ, podgheazurĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

coclauri s. n. pl. ascunzătoare a unei bande de hoți.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink