cocále n. saŭ f. pl. (bg. kokal, os mare, ngr. kókkalon, os, kókkala, os mare). Munt. est. Mînĭ [!] saŭ picĭoare slabe: cu cocalele goale. V. cĭoantă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COCÁL, cocále, s. n. Os, în special lung, al brațului (humerus) sau al gambei (tibia sau peroneu). (din țig. kokalo (Graur) < ngr. kókkalon; cf. bg. kokal)
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

cocál (-le), s. n. – Os, os lung. Țig. kokalo (Graur 141); din ngr. ϰόϰϰαλον, cf. bg. kokal. – Der. cocîlcă, s. f. (persoană zdravănă și puternică); cocîrlos, adj. (osos, ciolănos).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink