COCẤRLĂ, cocârle, s. f. Mică ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă-roșcată, cu gust și cu miros de usturoi (Marasmius scorodonius). – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

COCÂRLĂ ~e f. Mică ciupercă comestibilă, cu pălăria galbenă-roșcată, cu gust și miros de usturoi. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COCÂRLĂ s. I. (BOT.; Marasmius scorodonius) (reg.) bureciori (pl.), ciocârți (pl.), ciuciulași (pl.), ciuciuleți (pl.), bureți-de-iarbă (pl.), bureți-de-pajiște (pl.). II. 1. v. schimbătoare. 2. (reg.) mănunchi, mâner, picior. (~ la coporâia coasei.) 3. (TEHN.) crivală, manivelă, (reg.) coacă, vârtej. (~ la joagăr.) 4. v. crivac.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COCÂRLĂ s. v. cujbă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cocârlă s. f., g.-d. art. cocârlei; pl. cocârle
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cocîrlă (-le), – s. f. – 1. Obiect curb. – 2. Îndoire, curbare. – 3. Aripă de cormană, la plug. – 4. Mîner, manivelă, toartă. – 5. Vătrai. – 6. Sanie. – 7. Colibă. – 8. Specie de ciuperci, Marasmius scorodonius. – Var. cochirlă, cogîrlă. Formație expresivă, der. de la coc „obiect rotund”, ca *ciocîrlă de la cioc, sau codîrlă de la coadă, scăfîrlie de la scafă. După Cihac, II, 495 și DAR, din sl. kuka „cîrlig”, și după Candrea, din mag. kukora „curb”; însă fonetismul prezintă dificultăți și, oricum, suf. -îrlă indică o origine expresivă. Der. cocîrla, vb. (a răsuci, a curba; a cocoșa); cocîrlătură, s. f. (îndoire, curbare); cocîrțeală, s. f. (aripă de cormană, la plug), care, după Cancel 12, provinedin sb. kúkara. Pledează în favoarea originii expresive menționate prezența lui cocîrtiță (var. cocîrță), s. f. (fel de brînză de vaci sau caș, preparat din grunji de brînză și lapte); cocîrțău, s. n. (frigănele din pîine sau mămăligă, prăjite în unt); cocîrți, vb. (a se prinde laptele), la care este evidentă ideea de bază exprimată de coc „grunz, bulgăre, obiect rotund”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cocî́rlă f., pl. e (d. coacă cu suf. -îrlă). Mold. Olt. ș. a. Numele maĭ multor lucrurĭ curbe, ca: criveaŭa, unealta de îndoit cercurile, mîneru coporîiĭ, prăjina cu care (la fîntînile neadîncĭ) se scoate cofa cu apă ș. a. (V. gemănare), un trunchĭ lung și supțire [!] ș. a. Fig. Iron. Om înalt și slab. (V. acăstăŭ, dîrjală). Casă pleoștită, cocĭoabă (Gr. N. 1, 71). – În Olt. și totîrlă (ca totoloș față de cocoloș), scîrleĭcă, crivea (CL. 1922, 371). La Damé „rotiță la războĭu de țesut”.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink