COARTICULÁȚIE, coarticulații, s. f. (Fon.) Începutul articulării unui sunet înainte ca articularea celui precedent să fi luat sfârșit. [Pr.: co-ar-] – Din fr. co-articulation.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

COARTICULÁȚIE s.f. (Lingv.) Producere concomitentă a mișcărilor articulatorii în emiterea unor sunete. [Cf. fr. coarticulation].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COARTICULÁȚIE s. f. (lingv.) rostire concomitentă a sunetelor. (< fr. coarticulation)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

coarticuláție s. f. (sil. co-ar-, -ți-e), art. coarticuláția (sil. -ți-a), g.-d. art. coarticuláției; pl. coarticuláții
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink