CLER, cleruri, s. n. Totalitatea preoților unei biserici, ai unei eparhii, ai unei țări etc.; preoțime. – Din lat. clerus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ibogdank | Semnalează o greșeală | Permalink

CLER n. Totalitate a preoților unui cult; preoțime. /<lat. clerus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CLER s.n. Preoțime; totalitatea clericilor dintr-o țară, dintr-o biserică etc. [Cf. germ. Klerus, lat. clerus, gr. kleros].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CLER s. n. totalitatea clericilor dintr-o țară, dintr-o eparhie; preoțime. (< it. clero, lat. clerus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CLER s. (BIS.) preoțime, (livr.) sacerdoțiu, (pop.) popime, (înv.) preoție. (~ul dintr-o eparhie.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cler s. n. – Preoțime. – Var. (înv.) clir, cliros. Mr. clir. Ngr. ϰλñρος (Murnu 14), în parte prin intermediul sl. klirosŭ (Vasmer, Gr., 79), cf. sb., rus. klir, și modern din lat. clerus. Sec. XVI (cu forma cliros). – Der. mod. (din fr.) cleric, s. m.; clerical, adj.; clericalism, s. n. Der. înv. clericesc, (var. cliricesc, sec. XVII), adj.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cler s. n., pl. cléruri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*cler n., pl. urĭ (vgr. klêros, soartă, condițiune). Corpu preuțesc [!] și călugăresc. – Vechĭ clir și cliros (ngr. kliros, rus. klir, kliros).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink