CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vâscoasă asemănătoare cu gelatina, extrasă din oase, din pește, din unele plante sau obținute pe cale sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi între ele diverse obiecte sau părți de obiecte. ◊ Expr. (Fam.) A fi clei = a) a nu ști absolut nimic (atunci când este ascultat la școală, la un examen etc.); b) a fi foarte beat. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor arbori și care are proprietatea de a se solidifica în contact cu aerul. – Din sl. klej.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ibogdank
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CLEI ~uri n. 1) Soluție vâscoasă cu proprietăți adezive care servește la lipitul diverselor materiale. 2) Suc gros ce se scurge din scoarța unor copaci. ~ de prun. ◊ A fi ~ a) a nu fi pregătit la obiect; b) a fi foarte beat. /<sl. klej
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CLEI s. lipici. (A prinde ceva cu ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CLEI s. v. ceară, cerumen.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
clei s.m. sg. (reg.) trifoi, lucernă.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cléi (cléiuri), s. n. – 1. Lipici, pap. – 2. Substanță care lipește (pentru prins păsări). – 3. Gumă, latex, rășină. – 4. Cerumen, ceară din ureche. – 5. (Adj., arg. școlăresc) Care nu știe nimic; se spune despre elevii care nu știu să răspundă la întrebări. – 6. (Arg.) Închisoare (numai în expresia a pune clei, a închide). – Var. (înv.) hlei. Sl. klej (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Lexicon, 291; Cihac, II, 61); cf. ceh. klej, slov. klêj, pol., rus. kléj, sb. klija. – Der. clei (var. înclei, încleia), vb. (a lipi cu pap); cleială, s. f. (lipire cu pap); cleios, adj. (lipicios); cleitor, adj. (care lipește cu pap); desclei(a), vb. (a dezlipi). Cf. năclăi.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
clei s. n., pl. cléiuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cleĭ n., pl. urĭ (vsl. bg. rus.). Substanță care servește la lipit lucrurile între ele, la prins păsările ș. a. Substanța pe care o secretează urechile și care se numește maĭ mult ceară. Substanța pe care o secretează uniĭ arborĭ pin [!] crăpăturile cojiĭ. Adv. Fam.: Cleĭ!, ĭoc, tufă, nimica: Eŭ mă așteptam să găsesc ceva. Cînd colo, cleĭ! V. și hleĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
clei2 adj. invar. 1. care nu știe absolut nimic (la o examinare). 2. foarte beat.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
clei1 cleiuri s. n. 1. contact sexual. 2. spermă.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a trage un clei expr. (obs.) a practica sex oral.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink