CLÉȘTE, clești, s. m. 1. Unealtă de fier sau de alt metal, alcătuită din doua brațe încrucișate și articulate între ele, care servește la apucarea, întoarcerea, tragerea etc. unei piese. ◊ Expr. A-i scoate cuiva vorba (din gură) cu cleștele = a depune mari insistențe pentru a face pe cineva să vorbească. ♦ Unealtă de fier asemănătoare cu un clește (1), folosită în diverse operații. Clește pentru cărbuni. 2. Fiecare dintre cele două apendice anterioare, în formă de clește (1), ale unor crustacee. [Pl. și: (n) clește] – Din sl. klĕšta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ibogdank | Semnalează o greșeală | Permalink

CLÉȘTE ~i m. 1) Unealtă alcătuită din două piese încrucișate și articulate între ele, folosită la apucarea, transportarea etc. unor obiecte. ~ pentru cărbuni. ◊ A-i scoate cuiva vorba (din gură) cu ~ele a depune eforturi pentru a face pe cineva să vorbească. 2) Fiecare din picioarele anterioare la unele crustacee; foarfece. ~ de rac. [Pl. și clește] /<sl. klešta
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CLÉȘTE s 1. v. forceps. 2. (TEHN.) (reg.) crivală, crivea, șurub, teasc. (~le este o unealtă de lemn a tâmplarului.) 3. (TEHN.) capră, locaș, matcă, plăsele (pl.). (~ al dulgherului.) 4. v. cleștar. 5. (TEHN.) (reg.) argea, chingi (pl.), mâni (pl.). (~ la teasc.) 6. (ANAT.) foarfece. (~ la rac, crab.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cléște (clește), s. n. – 1. Unealtă alcătuită din două brațe încrucișate care servește la apucarea, întoarcerea unei piese. – 2. Pensetă. – 3. Mucarniță. 4. Spărgător de nuci. – 5. Instrument de extras dinți. – 6. Instrument de scos cuie. – 7. Unealtă de dulgherie, pentru strîns sau scos doage. – 8. Ostie de pescuit, harpon. – 9. Brațe în formă de clește ale langustei, crabului etc. – 10. Nume popular dat suturei occipitale parietale. – 11. La cai, primii incisivi. – 12. Instrument pentru a însemna urechile vitelor. – Mr. cle(a)ște, megl. cleaști. Sl. klĕšte, pl. de la klĕšta (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 291; Cihac, II, 61; Byhan 314); cf. bg. klĕšti, sb. klĕste, slov. klešč, rus. klesti. – Der. cleașcă, s. f. (clește; cîrlig; unealtă stricată, vechitură, rablă); cleștar, s. n. (unealta dogarului; năvod); cleș(t)niță, s. f. (clanță de ușă; ușă falsă; ciot de creangă); încleșta, vb. (a apuca, a prinde; a îndesa; a strînge în brațe; a strînge, a presa); încleștătură, s. f. (epilepsie); descleșta, vb. (a dezlega, a da drumul, a slăbi strînsoarea).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cléște s.m. / s.n., pl. clești / cléște
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

clește n., pl. tot așa (bg. klešti, vsl. klĭešta, pl. klĭešte). Instrument de apucat lucrurĭ ferbințĭ [!], maĭ ales cărbunĭ. Instrument de scos cuĭe, cherpeden. Cimbistră. A scoate cuĭva vorbele ca cu cleștele, a-l face cu greŭ să vorbească. A prinde cu cleștele, în clește, a sili pe cineva să nu lucreze nimica contra ta. – E și masc. (pl. cleștĭ), dar ob. neutru: doŭă clește (CL. Febr. 1910, CXI). La Dos. pl. cleștĭ și cleșturĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

a strânge (pe cineva) în clește / în balamale expr. v. a strânge cu ușa.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

rădăcină de clește expr. extracție dentară prezentată ca leac infailibil pentru durerea de dinți.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink