CLACÁRE, clacări, s. f. Acțiunea de a claca. – V. claca.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

CLACÁRE s.f. Acțiunea de a (se) claca; clacaj. [< claca].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CLACÁRE s. (MED.) clacaj.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

clacáre s. f., g.-d. art. clacării; pl. clacări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CLACÁ, clachez, vb. I. Intranz. (Despre sportivi) A suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort. – Din fr. claquer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

A CLACÁ ~ chéz 1. tranz. (mai ales despre sportivi) A provoca o leziune prin întinderea ori ruperea tendoanelor sau ligamentelor de la un picior. 2. intranz. (despre cai) A contracta o inflamație la tendoanele picioarelor din față. /<fr. claquer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CLACÁ vb. I. 1. intr. (Franțuzism) A face să se audă, a produce un zgomot sec. ♦ (Despre condensatori) A se strica. 2. refl. A-și luxa tendonul la picior (printr-o călcătură stângace). ♦ (Despre cai) A avea tendoanele picioarelor (din față) umflate. [< fr. claquer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CLACÁ vb. I. intr. 1. a face să se audă, a produce un zgomot sec ◊ (despre condensatori) a se strica. 2. (fig., fam.) a ceda psihic în urma unor suprasolicitări. ◊ a eșua, a da greș. II. refl. a-și luxa tendonul la picior. ◊ (despre cai) a avea tendoanele picioarelor (din față) umflate. (< fr. claquer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

clacá vb., ind. prez. 1 sg. clachéz, 3 sg. și pl. clacheáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink