CIUR, ciururi, s. n. 1. Unealtă de cernut materiale pulverulente sau granulare, făcută dintr-o rețea deasă de sârmă sau dintr-o bucată de tablă ori de piele perforată, fixată pe o ramă. V. sită. ◊ Expr. A vedea ca prin ciur = a vedea neclar. A trece (sau a da, a cerne) prin ciur și prin dârmon = a) a cerceta, a examina în amănunt, cu atenție; b) a cleveti, a bârfi pe cineva (scoțându-i la iveală cât mai multe defecte); c) (mai ales cu verbul la participiu) a trece prin multe încercări, experiențe, a căpăta multă experiență. A căra (sau a duce) apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică, a lucra fără spor; a nu face nici o treabă. ♦ Cantitate de material câtă încape într-un ciur (1). ♦ Unealtă specială pentru sortarea pe dimensiuni a unor materiale granulare, formată dintr-o ramă mare de lemn pe care este întinsă o rețea de sârmă, o tablă perforată etc. 2. Ramă în formă de cerc pe care se întinde materialul ce se brodează. 3. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare. – Lat. cibrum (= cribum).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
hai
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIUR ~uri n. 1) Unealtă de cernut materiale formată dintr-o rețea de sârmă sau dintr-o bucată de tablă perforată, fixată pe o ramă. ◊ Ochi de ~ ochi foarte mici. A face ~ a găuri peste tot; a ciurui. Cât duce ~ul apă nimic. 2) Mașină folosită la sortarea materialelor pulverulente. 3) Una dintre cele patru secțiuni ale stomacului la rumegătoare. 4) înv. Gherghef mic pentru brodat. /<lat. cibrum
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIUR s. 1. v. sită. 2. v. rețea.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ciur (ciúruri), s. n. – 1. Sită. – 2. Ramă pe care se întinde materialul ce se brodează. – 3. Broderie, ajur, găurele. – 4. Cutie de rezonanță, la orgă. – 5. Gaură, la anumite jocuri de copii. – Mr. țir, megl. ciur. Lat. cibrum, formă vulg. de la cribrum (Candrea, Rom., XXXI, 305-6; Pușcariu 381; Candrea-Dens., 364; REW 2324; DAR); cf. it. crivo (Batisti, II, 1167), port. crivo, fr. crible, sp. cribo. Se poate pleca și de la cilibrum, forma arhaică, anterioară lui cribrum, atestată de Dioscorides, cf. sard. kilibru, kiliru (Rohlfs, Estudios sobre geografia lingüistica de Italia, Granada 1952, p. 244). – Der. ciura, vb. (a cerne; a broda); ciurar, s. m. (persoană care vinde sau face ciururi); ciurel, s. m. (sită; ajur); ciurică, s. f. (batistă); ciurui, vb. (a cerne, a trece prin ciur; a examina, a prețui; a găuri); ciuruială, s. f. (faptul de a ciurui); ciuruit, s. n. (ciuruială); ciuruitor, adj. (cernător); ciuruitură, s. f. (rezultatul ciuruielii). Drăganu, Dacor., II, 610, menționează pe deciurica, vb. (Trans. de Nord, a dezghioca), explicîndu-l de la un lat. *de cibricāre, puțin firesc, și care pare, datorită sensului, a se apropia mai curînd de familia lui șorici.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ciur interj. – Exprimă zgomotul produs de un șuvoi de apă. Creație expresivă, cf. sp. chorro „șiroi”. – Der. ciuroi, s. n. (șuvoi), cf. Giuglea, Dacor., I, 250; ciurui, vb. (a picura, a clipoci). Aparțin aceleaiși rădăcini șiroi (var. șur(l)oi, șirloi, jirloi), s. n. (șuvoi); șirui (var. șiroi, șurui), vb. (a picura). Ciurgău, s. n. (izvor, șuvoi), din mag. csurgó (DAR), pare a face parte din aceeași familie expresivă. Cf. Iordan, BF, VI, 181.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ciur s. n., pl. ciúruri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
1) cĭur n., pl. urĭ (lat. cribrum, [d. cérnere, a cerne], de unde s´a făcut cibru [ca frate din fratre], apoĭ cĭuru, cĭur [ca în creĭer, treĭer, faur, fiulă, staul, lăuruscă], fr. crible, sp. cribo, pg. crivo). Un instrument de cernut. (E o sită maĭ mare de pĭele găurită). Gherghef rătund [!] (făcut dintr´o văcălie de cĭur orĭ de sită). Cĭur acoperit cu o plasă și întrebuințat ca cușcă de prepelițe. A căra apă cu cĭuru, a face muncă zadarnică. Trecut și pin [!] sită, și pin cĭur (saŭ și pin cĭur și pin veșcă saŭ pin dîrmon), foarte experimentat (maĭ ales în vițiĭ).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) cĭur, interj. ca și țur. V. cĭuruĭ 2.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIURUL-ZÂNELOR s. v. turtă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a fi trecut prin ciur și dârmon expr. a fi experimentat / versat.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
om trecut prin ciur și dârmon expr. om trecut prin multe încercări; om cu multă experiență.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink