CIUMPĂVÍ, ciumpăvesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A se îmbolnăvi de picioare, a nu mai putea umbla. 2. Tranz. A amputa, a ciunti. ♦ A rupe, a frânge o plantă, o creangă. – Din ciumpav.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

cĭumpăvésc și -gésc v. tr. (d. cĭumpav). Scurtez, taĭ, amputez, mutilez, cĭocîrtesc: un brad cĭumpăvit (Sadov. VR. 1928, 1, 53), ĭ-a cĭumpăvit urechea (ChN. I, 248). V. intr. și refl. Șchĭopătez (merg șchĭop) de mult umblet saŭ de înțepeneala picĭoarelor, vorbind de vite. – Și cimpăvesc și cĭumpățesc. În Mold. și cimpăgesc și cimpogesc. V. crîmpoțesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink