CIULEÁ s. v. jurubiță.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ciuleá (-éle), s. f. – (Înv.) Scul. Tc. çile (Cihac, II, 567). Sec. XIX.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cĭuleá f., pl. ele (turc. čilè, ghem, pachet). Munt. Sucitură, sul de foĭ de tutun. Ață înfășurată pe un sul de hîrtie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. scr. čuljiti.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

A CIULÍ ~ésc tranz. : ~ urechile a) a ridica urechile în sus pentru a auzi mai bine; b) a-și încorda auzul. /<sb. țuljiti
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CIULÍ vb. (Mold.) a ciușdi. (Calul își ~ urechile.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CIULÍ vb. v. olări, teși.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ciulí (-lésc, – ít), vb. – 1. A (se) ghemui, a (se) încolăci. – 2. Despre cai și animale în general, a ridica urechile ținîndu-le drept în sus. – 3. A-și încorda auzul. – 4. A tăia urechile. – 5. (Maram.) A rotunji extremitatea unui trunchi. – Mr. ciulescu, ciulire. Este var. redusă de la ciuciuli „a (se) ghemui”, cum demonstrează identitatea de sensuri. Pentru posibilitatea acestei reduceri, cf. ciuciulean, „zbîrciog, ciupercă”, cu var. ciulean. Autorilor DAR le-a scăpat probabil acestă explicație, în ciuda var. ciuciuli, ciuciula, ciucela, pe care le citează, deoarece dicționarele nu cunosc sensul 1, care este totuși curent de la Budai-Deleanu (lupul flămînd care sub deasă tufă ciulit pe pîntece zace) pînă la V. Voiculescu (l-am găsit dimineața ciulit lîngă un trunchi). Tot DAR cunoaște vb. ciuli, „a (se) ghemui” dar îl citează separat, ca var. de la aciua, ceea ce nu pare posibil. Sînt puțin probabile der. din sb. čuliti (Cihac, II, 58) sau din lat. *ciullire, gr. ϰυλλῶ „a răsuci” (Philippide, Bausteine, 54; Pascu, I, 193). Der. ciul, adj. (cu urechile tăiate), mr. ciul, deverbal de la cuvîntul anterior, ca mototol de la mototoli. După altă opinie (Pascu, I, 193; Diculescu, 428; DAR; Pușcariu, Lr., 260), din gr. ϰύλλος „tăiat”. Este cuvînt care apare în bg. čul „cu urechie tăiate” sau „cu urechi mici”, sb. čule „cu urechi mici”,, mag. csul(y)a „cu urechile tăiate”, toate împrumuturi probabile din rom. (după Cihac, rom. ar proveni din sb.). Ciulei, s. m. (nume de cîine; Ceratocarpus arenaria); ciuliu, s. m. (ciot de creangă).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ciulí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciuleáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cĭulésc v. tr. (nsl. čuliti, sîrb. ćuliti, id. V. cĭul). Se zice despre caĭ și alte animale care întorc urechile înainte (orĭ și´napoĭ) cînd aud un zgomot neobișnuit. Fig. Fam. Ascult cu atențiune: cĭulițĭ urechile, măĭ! Mă răsucesc (mă cĭucĭulețesc), vorbind de frunze cînd e arșiță. Mold. sud. Se zice despre poame cînd încep să se coacă. V. pîrguĭesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink