cĭufă f. V. cĭuhă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cĭúhă f., pl. e (rudă cu cĭuf 1 și 2, cu bg. čuhal, un fel de bufniță, scops zorca, și cu ung. csova, cĭuhă. Cp. și cu cilihoaĭe). Est. Mănunchĭ de paĭe (momîrlan) orĭ de zdrențe atîrnat ca semn orĭ ca sperietoare într´un lan. Cap cĭufulit (buhos). Om urît. – Și cĭuhlă și cĭufă. V. păuză.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink