CIUDÍ, ciudesc, vb. IV. Refl. 1. (Reg.) A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2. (Înv.) A se mira, a se minuna 3. (Înv.) A se frământa (sufletește), a se zbuciuma; a fi neliniștit. – Din sl. çuditi sen.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de baron | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CIUDÍ mă ~ésc intranz. 1) pop. A fi cuprins de ciudă; a se înciuda. 2) înv. A fi cuprins de neliniște; a intra în griji; a se îngrijora; a se neliniști; a se frământa; a se agita. 3) înv. A fi cuprins de mirare (sau de admirație); a rămâne mirat; a se mira; a se minuna; a se uimi. /<sl. țiuditien
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CIUDÍ vb. v. agasa, cruci, enerva, indispune, irita, înciuda, minuna, mira, necăji, nedumeri, plictisi, sâcâi, supăra, uimi, ului.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ciudí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciudésc, imperf. 3 sg. ciudeá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciudeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cĭudésc (mă) v. refl. (vsl. čuditi sen, a se mira. V. cĭudă). Rar azĭ. Mă mir. Mă încĭudez. (Vechĭ și ca v. tr. „a minuna”),
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink