ciúcuri s.m. pl. (reg.) cioareci, pantaloni, nădragi militari.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ciucúri s. m. pl. – Pantaloni de soldat (înv.). Legat de tc. çukur „panglică, bandă” (DAR). Din aceeași rădăcină provine ciucurluc, s. n. (panglică, bandă), din tc. çukurluk.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CIÚCUR s. m. v. ciucure.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

CIÚCURE, ciucuri, s. m. 1. Ornament făcut dintr-o împletitură sau dintr-un mănunchi de fire, cu care se împodobesc marginile unui covor, ale unei draperii, unui obiect de îmbrăcăminte etc. ◊ Loc. adj. și adv. (Plin) ciucure (de... sau cu...) = (încărcat) până la refuz (de... sau cu...). 2. (Rar) Țurțur de gheață. ♦ (La pl.; urmat de determinări) Ornamente de cristal sau de sticlă care atârnă de marginile candelabrelor sau ale lămpilor. [Var.: ciúcur s. m.] – Cf. lat. cicculum (= ciccum „ciorchine”).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

CIÚCURE ~i m. 1) Ornament constând dintr-un mănunchi de fire legate sau împletite, cu care se împodobește marginea unor obiecte; canaf. ◊ Plin ~ încărcat peste măsură. 2) Fiecare dintre ornamentele de cristal sau de sticlă, care atârnă la o lustră. 3) pop. Țurțur de gheață. /cf. lat. cicculum
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CIÚCURE s. canaf, (pop.) motocel, (înv. și reg.) peleș, (reg.) frânghie, roit, tuftur, țarțam, țurțur, (Transilv.) boit, (prin Transilv. și Maram.) șalang, (Olt.) țorțoloș, (înv.) piuscul, săgeac. (Căciuliță cu ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ciúcure (ciúcuri), s. m. – 1. Moț, smoc de păr. – 2. Ornament făcut dintr-un mănunchi de fire, canaf. – 3. Pompon. – 4. Franj, ceapraz. – 5. Țurțur de gheață. – 6. Lacrimă de cristal, la candelabre. – 7. Ciorchine. – Istr. cicur. Din ciuc „smoc,” pe baza unui pl. astăzi puțin folosit, ciucuri, de la care s-a refăcut un nou sing. Nu poate proveni din mag. csukor, csokor (Cihac, II, 491; Gáldi, Dict., 172), deoarece cuvîntul mag. este un împrumut dialectal în rom. Pare puțin probabilă der. propusă de DAR, din lat. ciccum ‹ gr. ϰίϰϰος „partea cărnoasă a rodiei” (cf. REW), sau de la dim. său *cicculum (Pușcariu, Studii istrorom., II, 226). Der. ciucuri, vb. (a face ciucuri); ciucurar, s. m. (fabricant de pasmanterie); ciucuriu, adj. (moțat); ciucuros, adj. (cu multe ornamente); înciucura, vb. (a împodobi; a încărca). Din rom. sau din mag. provine sb. čokur „nod”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ciúcure s. m., art. ciúcurele; pl. ciúcuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cĭúcure m. (cp. cu cĭuf și țurțure. D. rom. vine bg. kičor și ung. csukor, fundă, cĭucure. V. chicĭură. Cp. cu vĭezure ș. a.). Vest. Canaf, motocel, snop de fire de ață. Adv. Grămadă, îmbulzițĭ: caliciĭ cĭucure la pomană. Est. (cĭucur). Cĭorchină, strugure fără bobițe. Adv. Ne trezim plinĭ cĭucur de rîĭe căprească (Cr.), foarte plinĭ de rîĭe. V. soroacă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink