CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
hai
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIUBUCÁR2 ~i m. pop. Persoană care caută ciubucuri; șperțar. /cubuc + suf. ~ar
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIUBUCÁR1 ~e n. 1) Rindea de formă specială folosită pentru confecționarea ciubucelor. 2) Unealtă de zidărie cu care se trag ciubuce pe pereți. /cubuc + suf. ~ar
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIUBUCÁR s. v. șperțar.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIUBUCÁR s. v. ciubuc.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ciubucár (persoană) s. m., pl. ciubucári
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ciubucár (unealtă) s. n., pl. ciubucáre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cĭubucár n., pl. e. Instrument de făcut cĭubuce pe zidurĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink