CIT, cituri, s. n. (Înv. și reg.) Material textil de calitate inferioară, înflorat și apretat, fabricat din bumbac. – Din tc. čit.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

CIT ~uri n. pop. 1) Țesătură subțire de bumbac, cu desene colorate, folosită pentru confecționarea îmbrăcămintei de vară și a lenjeriei de pat; stambă. Haine de ~. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. /<turc. çit
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

-CIT v. cito-.
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CIT s. v. stambă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cit!² interj. (reg.) cuvânt prin care facem pe cineva să tacă; pâs!, st!.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cit¹, -ă, adj. (reg.) adevărat, întreg.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cit (cíturi), s. n. – Indian, țesătură de bumbac. Tc. çit (Cihac, II, 567; Șeineanu, II, 136; Lokotsch 428; Ronzevalle 79). – Der. citarea, s. f. (indian, țesătură), din tc. çetare.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cit s. n., (sorturi) pl. cíturi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

1) cit n., pl. urĭ (turc. čit, un fel de cit d. bengalicu chits, cit; ngr. tsita, ung. csit, germ. zitz, sp. chite, pg. chita). Mold. Stambă (pînză). V. alastincă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) cit n., pl. urĭ (turc. čit, îngrăditură). Ĭal. Ĭesle de nuĭele în curte.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) cît, -ă adj. și pron. interogativ corelativ cu atît (lat. quantus, din care s´a făcut cînt, ca atînt din -tantus, și s´a redus la cît supt [!] infl. luĭ tot în tot atît cît; it. pg. quanto, pv. fr. quant, sp. cuanto). În ce cantitate, număr, grad, preț: cît vin, cîtă apă, cîțĭ boĭ, cîte oĭ? Orĭ-cît, tot ce, toțĭ cîțĭ: cît cîștigă, tot cheltuĭește; cîțĭ veneaŭ, întrebaŭ. Cîte ceasurĭ sînt (saŭ aĭ, dacă e vorba de ceasornicu celuĭ întrebat), ce oră e, ce ceas e? (Ob. cît e ceasu, rus. kotórryĭ čas). Cîte se zic, lucrurile cîte saŭ care se zic. Cîte se zic saŭ cîte nu se zic!, cîte lucrurĭ se saŭ nu se zic! Cîte și cîte saŭ cîte și maĭ cîte, cîte lucruri! De cîțĭ anĭ eștĭ, ce etate aĭ? De cîte orĭ, cît de des? De cîte orĭ saŭ orĭ de cîte orĭ, tot-de-a-una cînd. Adv. Cît timp: cît eștĭ tînăr. Atîta (în intensitate) cît: fugea cît putea. Atîta (în extensiune) cît: cît casa (adică: de înalt), cît mine, cît pumnu (de mare), a mîncat cît lupu saŭ cît un lup (de mult. Se zice și ca un lup, dar e maĭ bine ca acest ca să fie întrebuințat numaĭ la arătarea moduluĭ). Vechĭ. (azĭ pop. și cît ce): cît s´aŭ dezvărat, aŭ și purces (Cost. 1, 277), cît ce intra în moară, o și´ntreba (Agrb. Înt. 108 și 153). Cît de, în ce grad? cît de mare? cît de adînc? Cît de (în limba vorbită maĭ des ce!), în ce grad: cît e de bun (ce bun e), cît de răŭ îmĭ pare saŭ cît îmĭ pare de răŭ (ce răŭ îmĭ pare, cum îmĭ pare de răŭ). Cît de saŭ cît maĭ, cel mai... posibil: cît de aproape, cît maĭ des (subînț. se poate). Cît de, orĭ-cît de: cît de mult s´ar jura, tot nu cred. De cît, ca, de cît e: calu e maĭ mare de cît măgaru. De cît, dar, însă: îțĭ spun, de cît (maĭ elegant dar saŭ însă) să tacĭ! De cît, afară de: nimic alta de cît aur. De cît că, de cît de faptu că: de nimic nu regret de cît că ploŭă. De cît să (după fr. que cu inf.), de cît...: nu face (alta) de cît să doarmă (maĭ rom. nu face alta de cît doarme, nu face nimic de cît doarme). Cît colo (cu dispreț), departe: ĭ-am aruncat baniĭ cît colo!. Cît de colo, de departe, îndată: te-am observat cît de colo (Fam.). Cît pe aci (vest) și (greșit) cît pe ce (est), aproape să, maĭ-maĭ: era cît pe aci să cad. Numaĭ de cît, îndată, imediat. Nicĭ cît (Trans. Buc.), nicĭ de cum, de loc. Cît de puțin, orĭ-cît de puțin, deloc, nicĭ de cum: nu mă tem cît de puțin; întru cît-va, puțin: contribue [!] și tu cît de puțin (în nord cît de cît). Nicĭ cît (nord), de loc, nicĭ de cum. Cu cît... cu atît, pe cît... pe atît, arată înaintarea corelativă: cu cît te apropiĭ, cu atît te văd maĭ bine; pe cît de erudit, pe atît de bun. În cît (vechĭ cît), arată rezultatu (consecuțiunea): e așa de departe, în cît nu se vede. Pe cît, după cît, întru cît: n´a fost nimica, pe cît știŭ. Întru cît, (vechĭ în cît), în ceĭa ce: întru cît mă privește pe mine, cred că mĭ-am făcut datoria. Întru cît? pînă unde, în ce? dacă unu fură, întru cît e altu vinovat? Cît despre, cît pentru, în ceĭa ce privește (fr. quant à): cît despre altele, voĭ vorbi mîne [!]. – Cît vezĭ cu ochiĭ, pînă departe la orizont. Nicĭ cît negru supt [!] unghie, absolut nimica. A ți se face inima cît un purice, a-țĭ fi grozav de frică. Cît e hău (est) saŭ cît e lumea și pămîntu, nicăirĭ [!], nicĭ-odată: cît e hău n´aĭ să mă prinzĭ! Cîtă frunză și ĭarbă, în mare mulțime (o armată).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

1) cît n., pl. urĭ (d. cît 2). Aritm. Rezultatu împărțiriĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cît-vá, cîtă-vá pron. indef., pl. cîțĭ-va, cîte-va (scris și cîtva, cîtăva, cîțĭva, cîteva). Puțin, ceva (din maĭ mulțĭ, din maĭ multe): cîțĭ-va oamenĭ, cîte-va femeĭ, cîtor-va oamenĭ, cîtor-va femeĭ, cîtă-va hîrtie, cît-va vin, cît-va timp (un oare-care timp), a vîndut cît-va din marfă. Adv. A ploŭat cît-va.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cîț, interj. de alungat mîța, ca și zît (rudă cu rut. kic [pron. kiț], a. î.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

încî́t adv. Se scrie și așa îld. în cît. Vechĭ în cît = întru cît. V. cît.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink