CIRCUMLOCÚȚIE, circumlocuții, s. f. (Livr.) Perifrază. – Din lat. circumlocutio, fr. circonlocution.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

CIRCUMLOCÚȚIE ~i f. lingv. Redare indirectă a unei idei. /<lat. circumlocutio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CIRCUMLOCÚȚIE s.f. Expunere pe ocolite a unei idei care poate fi redată direct, mai concis; perifrază. [Gen. -iei, var. circumlocuțiune s.f. / < lat. circumlocutio < circum – împrejur, loqui – a vorbi, cf. fr. circonlocution].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CIRCUMLOCÚȚIE s. f. expunere pe ocolite a unei idei care poate fi redată direct, mai concis; perifrază. (< fr. circonlocution, lat. circumlocutio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CIRCUMLOCÚȚIE s. v. perifrază.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

circumlocúție s. f. (sil. -ți-e), art. circumlocúția (sil. -ți-a), g.-d. art. circumlocúției; pl. circumlocúții, art. circumlocúțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink