ciof (ciuf), ciofi (ciufi), s.m. (reg.) 1. (înv.) măscărici. 2. (fig.) secătură, vagabond.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cĭof, V. cĭuf.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

1) cĭuf m. (nsl. čuk, sîrb. čuk, alb. čuk, id. Rudă cu cĭuhă și cĭovică. Bern. 1, 163). Vest. Un fel de bufniță mică (scops Aldrovandi). Cĭuf de baltă, cĭuhurez cu moțurĭ micĭ (otus brachyótus). Adv. Cu chica cĭuf, cu păru cĭufulit. – Vechĭ și cĭuh. În nord cĭof, 1) bufniță, 2) om nesociabil (hursuz [!], posac, mocnit).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink