cĭocoĭéște adv. Iron. Ca cĭocoiĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIOCÓI1, ciocoi, s. m. 1. Termen de dispreț pentru un parvenit (mai ales la sate) din rândurile arendașilor, vătafilor etc.; ciocofleandură; p. ext. boier. 2. (Înv.) Fecior în casă, servitor angajat la un boier. – Et. nec.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
hai
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
hai
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIOCÓI m. înv. 1) peior. Persoană bogată, provenită din rândul arendașilor sau al vătafilor; boier parvenit. 2) Persoană slugarnică cu intenții de parvenire. /cioc + suf. ~oi
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE CIOCOÍ mă ~iésc intranz. 1) înv. A deveni ciocoi; a se boieri. 2) A se comporta ca un ciocoi. 3) fig. A căuta să câștige bunăvoința cuiva prin vorbe măgulitoare; a se linguși. [Sil. cio-co-i] /Din ciocoi
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIOCÓI s. (peior.) ciocofleandură. (Boieri și ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIOCÓI s. v. ciocârlie moțată.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ciocói s. m., pl. ciocói, art. ciocóii
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ciocoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocoiésc, imperf. 3 sg. ciocoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciocoiáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cĭocóĭ m., pl. tot așa (d. cĭoc [ca moț față de Moțoĭ, nume de familie] cu înț. de „moț” [ca și în cĭocîrlan], nume care s´a dat întîĭ păsăriĭ moțate, apoĭ pîndaruluĭ, valetuluĭ, lacheuluĭ, vătăjeluluĭ, perceptoruluĭ, funcționaruluĭ, arendașuluĭ, și, în sfîrșit, boĭeruluĭ. Tot așa, fr. hobereau, „erete” și „nobil rural”. Cp. și cu curcan și stigleț, care înseamnă și un fel de soldațĭ. V. cĭoclu). Trans. Criș. (și cĭocloĭ. Cp. cu țîrloĭ). Cĭocîrlan. Mold. Munt. Fig. Vechĭ. Fecĭor de casă, valet orĭ lacheŭ (V. camerier). Lingușitor, curtizan [!]. Perceptor, mumbașir, arendaș, funcționar: cĭocoĭ gulerat. Azĭ. Iron saŭ fam. Moșier, boĭer, mare proprietar („cĭocoĭ” zic Turciĭ din Dobr. cĭobanilor Ardelenĭ și Bulgariĭ moșierilor din România). Fig. Om cu înfățișare boĭerească saŭ cu pretențiunĭ de boĭer: da de cînd te-aĭ făcut așa de cĭocoĭ de nu maĭ poțĭ umbla pe jos? Epitet ironic adresat de liberalĭ, socialiștĭ și alte felurĭ de democrațĭ conservatorilor. (La 1821-48, boĭeriĭ „ruginițĭ” ĭ-aŭ taxat pe liberalĭ de „cĭocoĭ”, adică „parvenițĭ”. Liberaliĭ adresaŭ și eĭ acest cuvînt boĭerilor, dar cu înțelesu de „vampirĭ”, și, la 1907, fiind încă partid de stînga (pe cînd astăzĭ îs de dreapta), aŭ răsculat țăraniĭ contra „cĭocoilor”, și apoĭ tot eĭ aŭ trebuit să-ĭ potolească cu tunu. Astăzĭ în sfîrșit, Româniĭ liberațĭ taxează de „cĭocoĭ” pe ceĭ din vechĭu regat, maĭ ales pe liberalĭ! V. boĭer, camerier, cĭofligar.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) cĭocoĭésc (mă) v. refl. Iron. Mă fac cĭocoĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink