cĭoántă și gĭoántă f., pl. e (fem. d. cĭont 1). Est. Iron. Picĭor, crac, genuchĭ [!] (gaĭbarace, jugleĭe, cotonoage, cocale, cĭopătăĭ): ĭa trage-țĭ cĭoantele maĭ în colo [!]. Lovitură de genuchĭ orĭ de picĭor: ĭ-a tras o gĭonoată de ĭ-aŭ clănțănit fălcile! – Și cĭonoată, gĭonoată și gĭonată (din cĭoantă, apoĭ cĭnoată, cĭonoată). În Serbia genoată. V. cĭopătăĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIONT, CIOÁNTĂ adj. v. ciunt.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
hai
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIONT s. v. ciolan, os.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ciont1, cioántă, adj. (pop.) 1. cu o parte ruptă, tăiată; stropșit, mutilat, amputat; ciunt, ciung, bont, cionc, ciomp, scurt de coadă. 2. tocit în vârf sau pe margini; știrbit, ciobit.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ciont2, cioánte, s.n. 1. (pop.) crâmpei dintr-o bucată mai mare; ciump, ciot. 2. (reg.) os, ciolan; (la pl.) degetele mâinii. 3. (reg.) buștean, buturugă.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
1) cĭont n., pl. cĭoante și cĭonturĭ (ung. csont, os. V. cĭontonog, cĭunt, cĭot și bont). Bucată, frîntură (de lemn). Trans. Banat. Iron. Pl. Oase, cĭolane: acolo ĭ-aŭ rămas cĭoantele (V. cĭoantă): Înghețat ca cĭontu (saŭ numaĭ cĭont), înghețat bocnă.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) cĭont, cĭoántă adj. V. cĭunt.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cĭung și (est) cĭunt, -ă adj. (rudă cu it. cionco, mutilat, ciocco, butuc, ciotto, șchĭop, și cu ung. csonk, csönkö, buturugă rămasă în pămînt, csonka, cĭung. Var.: cĭoantă, cĭont, cĭot, cĭut, cĭump. V. cĭoc 1). Mutilat, cĭolac (vorbind de mînĭ [!]): om cĭunt, mînă ciuntă. – Și cĭont, cĭoantă (est). V. cĭont 1 și olog.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink