CÍNE pron. 1. (Interogativ; ține locul unui substantiv care denumește o persoană sau un animal ori al unui pronume, așteptat ca răspuns la întrebare) Cine a venit? ◊ Expr. Cine (mai) știe? = nu știu, nu cunosc problema. ♦ Ce fel (de om). Tu nu știi cine-i mama. 2. (Relativ) Cel ce, acela care. Bine-a zis cine-a zis... ◊ Expr. Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) există om care, (nu) se găsește persoană care... 3. (Nehotărât) Fiecare, oricine, oricare. Zică cine ce va vrea. [Gen.-dat.: cui] – Lat. *quene (= quem).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
hai
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÍNE1 pron. interog. (se folosește pentru formularea unei întrebări) Care (anume)? ~ cântă? ~ vine? [G.-D. cui] /<lat. quene
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÍNE2 pron. rel. (se folosește pentru a indica o persoană neidentificată) Cel care; cel ce. ~ știe carte are patru ochi. [G.-D. cui] /<lat. quene
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CINE1- Element prim de compunere savantă care are semnificația „mișcare”, „de mișcare”, „în legătură cu mișcarea”. [Var. cinem-, cinemat-, cinemato-, cinemo-. / < fr. cine- < gr. kinema – mișcare].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CINE2- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(de) cinema”, „în legătură cu cinematograful”. [Var. cinema-. / < fr. cinéma < cinématographe].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CINE3- v. cin-.
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CINE- / CINEMA- / CINEMAT(O)- / CINE-MO- / CINET(O)- elem. „mișcare”; „cinemato- graf”. (< fr. ciné-, cinéma-, cinémat/o/-, cinémo-, cinét/o/-, cf. gr. kinema, -atos, kinetos, mobil)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÍNE pron. 1. care. (~ vine cu mine?) 2. v. oricine.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cíne pron. inter. – 1. Introduce întrebările la care se așteaptă ca răspuns un nume de persoană. – 2. Cel care (indică identitatea subiectului a două acțiuni conexe). – 3. Nimeni (în expresii ca n-are cine, cine știe ce, etc.). – 4. (Înv.) Fiecare (mai ales în compunere cu unde, cum, cît, încotro). – Mr. ține, istr. țire. Gen., dat (al, a) cui, acuz. pe cine. Lat. quem (Pușcariu 366; Candrea-Dens., 345; REW 6953; DAR); cu epenteza lui -ne, ca în sard. kini, calabr. chine, lec. cine (M. Ruffini, Cah. S. Pușcariu, I, 202), cf. și mine, tine, sine (Byhan, Jb., III, 7). Celelalte explicații par mai puțin probabile: lat. quisne (Philippide, Principii, 78; Pascu, I, 176); -ne ca în alb. unë „eu”, tinë „tu” (Pușcariu 366); lat. quem pronunțat quene (DAR). Gen. cui (din lat. cui) se folosește și cu sens absolut: „fiul cui” (cf. Eminescu: a cui-s, mamă?). Comp. cinescu, pron. (înv., fiecare, oricine), pare sing. analogic, format pe baza lui cinești, care ar putea fi o compunere bazată pe aceleași elemente ca neștine (DAR admite că cinești este rezultatul contaminării lui cineș cu fiește(care); Meyer-Lübke, Literaturblatt, VII, 150 și Philippide, ZRPh., XXXI, 360, îl explicau pe cinescu direct din lat. quisquis; cineși, pron. (înv., fiecare, oricare), ca același; cineva, pron. (o persoană indeterminată; o persoană importantă), ca și careva (pentru folosirea sa, cf. Sandfeld, Syntaxe, 210-2); fiecine (var. fieșicine, fieștecine), pron. (oricine, fiecare), ca fiecare; măcarcine, pron. (rar, oricine); neștine (var. înv. nescine), pron. (oricine), ca niscare; oarecine (var. oareșicine, oricine), pron. (oricare, fiecare), ca oarecare; vericine, pron. (oricare), ca vericare.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cíne pr., g.-d. cui
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cíne pron. rel. și interog. (din cene, d. lat. quem-ne, quene. Cp. cu mine, tine, sine). Care (vorbind numaĭ de persoane): Cine doarme ziŭa, flămînzește noaptea (Prov.) Cine e acolo?
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÍNĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă – Lat. cena.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
hai
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÍNĂ ~e f. 1) Masă luată seara. 2) Mâncare pregătită pentru masa de seară. 3) Timp când se servește masa de seară. [G.-D. cinei] /<lat. cena
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*oáre cíne adv. + pr. ( ~ știe?)
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
liastancu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*ori cíne conjcț. + pr. (cine poate ~ vrea)
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
liastancu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cínă (cíne), s. f. – Masă de seară. – Mr., megl. țină, istr. cirę. Lat. cēna (Pușcariu 362; Candrea-Dens., 341; REW 1806; DAR); cf. it., prov., sp. cena, port. cea. – Der. cinioară, s. f. (ceasul cinei), cf. prînzișor; cuvînt pe care Drăganu, Dacor., III, 693-5 și DAR îl consideră reprezentant al lat. cinae hora, dar care este un dim. cu suf. -oară, cf. Graur, BL, III, 19.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cínă s. f., g.-d. art. cínei; pl. cíne
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cínă f., pl. e (lat. cêna, ca plin, senin, lin d. plênus, serênus, lênis; it. pv. sp. cena, pg. cea. Cp. cu geană, pană, din gĕra, pĕnna, cu e scurt). Rar. Prînzu de seară: cina cea de taĭnă. V. masă și ojină.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cî́ne (est) și cî́ĭne (vest) m. (lat. canis, it. cane, pv. ca, fr. chien, pg. câo). Un animal domestic foarte credincĭos care păzește casa, latră și merge cu omu la vînat. (Există zecĭ de speciĭ. În Australia îs și sălbaticĭ). Fig. Om crud (ca cînele cu dușmaniĭ stăpînuluĭ luĭ). Epitet de ură la adresa Jidanuluĭ: măĭ cîne! Cîne turbat, om foarte furios. Cîne de mare, rechin. Astr. Cînele mare, o constelațiune boreală. Cînele mic, o constelațiune australă. V. box, cățel, copoŭ, dulăŭ, ogar, prepelicar, javră; lup, urs, vulpe, șacal, hienă.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ciné-vérité s.n. (cinem.; franțuzism) Cinematograf-adevăr ◊ „Este desigur un serial. Și este un ciné-vérité. Tipic.” R.lit. 17 III 77 p. 17. ◊ „Deși multe cuvinte din off nu se deslușesc, sensul acestor crâmpeie gen ciné-vérité pare uneori mai plin decât textul din prim plan.” R.l. 7 I 78 p. 2. ◊ „Dezvoltând în chip personal formula ciné-vérité-ului, «Cinema Action» a adus pe ecran crâmpeie «pe viu» din viața și lupta socială.” Sc. 17 X 78 p. 5 [pron. sine-verité] (din fr. ciné-vérité; cf. engl. ciné-vérité; DMN 1964, BD 1968; DEX-S)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÍNĂ (lat. cena) Masa de seară; mîncare destinată pentru această masă. ♦ Cina cea de taină = masa de pe urmă a lui Hristos și a apostolilor săi, ajunul patimilor, în cursul căreia a instituit taina euharistiei. Sfînta Cină = (la protestanți) împărtășania cu pîine și vin.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pen’ cine? pron. interog. pentru cine?
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink