CÍMBRI s. m. pl. Trib germanic așezat în antichitate la vărsarea Elbei și zdrobit de romani. – Din fr. Cimbres.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
viorelgrosu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
címbri s.m. pl., art. címbrii
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÍMBRU s. m. Plantă erbacee cu flori liliachii sau albe punctate cu roșu, cu frunze înguste și ascuțite, aromate, folosite drept condiment (Satureja hortensis). – Cf. gr. thymbra.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
viorelgrosu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÍMBRU ĩ m. Plantă erbacee aromatică (uneori cultivată) cu tulpina erectă, foarte ramificată, cu frunze înguste și cu flori liliachii sau roz, punctate în roșu, folosită drept condiment. /cf. gr. thymbra
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÍMBRU s. (BOT.; Satureja hortensis) (reg.) ciumurică, lămâioară, lămâită, piperniță-de-grădină.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÍMBRU s. v. cimbrișor.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIMBRU-DE-CÂMP s. v. cimbrișor.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
címbru (címbri), s. m. – 1. Plantă erbacee cu frunze aromate folosite drept condiment (Thymus serpyllum, Thymus lanuginosus, etc.). – 2. Piperniță de grădină (Satureia hortensis). – Var. ciumbru. Mr. ciumburică. Origine necunoscută. Legătura cu gr. θύμπρος nu este clară, și der. direct din gr. (Philippide, Bausteine, 54; Pascu, I, 193; Diculescu, Elementele, 483) pare dificilă din punct de vedere fonetic. S-a presupus un sl. *čębrŭ, *čąbrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 52; Byhan 308; Conev 44), cf. ceh. čibr, pol. ćąbr; dar č- din sl. nu se explică decît prin intermediul rom. (Berneker 160; Philippide, Viața rom., XVIII, 46; Vasmer, apud DAR; Diculescu, Elementele, 483; cf. Pușcariu, Dacor., IV, 1405). În sfîrșit, Weigand, Jb., IX, 80, pleacă de la mag. csombor, csömbör, care pare împrumut din rom. Există ipoteza că este un cuvînt preromanic, ca în lat. cimbrus „cimbru,” sau în it. cembro „cedru hibrid”, de origine necunoscută (Prati 255).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
címbru s. m., art. címbrul
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
címbru și (Prah.) cĭúmbru m. (vsl. čombrŭ, d. vgr. thýmbros, thýmbra, lat. thymbra; bg. čuber; ung. csomber, secuĭește csömbör). O plantă labiată culinară cu miros plăcut și pătrunzător. În bot. satureia hortensis, cimbru de grădină; thymus chamaedris și thymus serpyllum, cimbrișor, cimbru de cîmp, sărpun, și thymus vulgaris cimbru care se întrebuințează ca condiment culinar și care se numește pe alocurĭ și lămîĭoară și schinduf.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÍMBRI (‹ fr., lat.) s. m. pl. Trib germanic așezat la vărsarea Elbei în Marea Nordului. Au fost înfrînți de romani la Vercellae, azi Vercelli (101 î. Hr.).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIMBRU s.m. 1. Plantă erbacee cultivată în grădină, cu flori liliachii sau albe punctate cu roșu, ale cărei rămurele și frunze ascuțite se folosesc drept condiment; pop. cimbru-de-grădină, cimbru mirositor (Satureja hortensis). 2. Plantă cultivată în țările mediteraneene, înrudită cu maghiranul, cunoscută la noi doar ca plantă de cultură, cu aspect de tufă înaltă cu frunze mai late și flori mici, divers colorate, ale cărei părți aeriene sunt utilizate în scopuri medicinale sau drept condiment; există varietăți cu frunze piperate, altele cu miros de lămâie sau de chimion; pop. lămâioară, cimbru adevărat, timian (Thymus vulgaris) 3. Cimbrul-de-câmp sau cimbrișorul (Thymus serpyllum) este o plantă erbacee spontană, târâtoare, folosită ca plantă medicinală.
Sursa: DGE
(2003)
|
Adăugată de
gal
| Semnalează o greșeală
| Permalink