CI conj. (Adversativ; după o negație sau o propoziție negativă) (Ba) dimpotrivă. Nu avea băieți, ci numai fete. 2. (Adversativ; înv. și pop.; după o propoziție afirmativă căreia i se opune o afirmație contrară sau restrictivă). Cu toate acestea; totuși. ♦ (După o propoziție ipotetică sau condiționată) Dar, însă. 3. (Adversativ; reg.; adesea împreună cu un imperativ; arată nerăbdarea) Dar... 4. (Consecutiv; rar) Prin urmare, deci. – Din ce.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
viorelgrosu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CI conj. (exprimă un raport adversativ între două propoziții, de obicei negative) Dar; da; însă. Nu tăcea, ci răspunde o dată. /<lat. quid
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CI conj. 1. dar, însă, numai, (reg.) fără, (Ban. și Transilv.) ma. (Nu-i prost cine dă, ~ cel ce rabdă.) 2. cât. (Nu din zori și până-n seară, ~ din seară până-n zori.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ci conjcț.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ci și (vechĭ) ce conj. (lat. quĭd, de unde vine și ce, pron. Cp. și cu lat. quin etiam, ci încă). Dar: nu opt, ci zece: nu multe, ci mult. Nu numaĭ, ci și; nu singur faptu cutare, ci încă: nu numaĭ bun, ci și învățat. Ferește-te de a zice nu opt, dar zece, căcĭ e după fr. mais, care e egal și cu „dar”, și cu „ci”. Noĭ avem, ca și Germaniĭ, și înț. luĭ aber, și al luĭ sondern. În limba vorbită, ci se suprimă și poate fi însemnat maĭ bine prin doŭă puncte de cît prin virgulă: nu opt: zece (saŭ, invers, numaĭ pin [!] virgulă: zece, nu opt). În exclamațiunĭ: ci tacĭ odată saŭ și tacĭ odată saŭ (maĭ bine) dar tacĭ odată!
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CI (METR.) simbol pentru Curie.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink