CHINTESÉNȚĂ s. f. 1. Ceea ce este esențial, de bază într-un lucru, într-o concepție etc. 2. (În filozofia antică) Substanță considerată drept al cincilea și cel mai subtil element material al lumii, din care ar fi alcătuite corpurile cerești. [Var.: (înv.) cvintesénță s. f.] – Din fr. quintessence.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CHINTESÉNȚĂ ~e f. 1) Parte care constituie esențialul a ceva (concepție, lucru, operă etc.). 2) rar Substanță considerată de alchimiști drept al cincilea material al lumii (pe lângă pământ, aer, apă și foc). [G.-D. chintesenței] /<fr. quintessence, germ. Quintessenz
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CHINTESÉNȚĂ s.f. 1. (Rar) A cincea esență, substanță eterică considerată de alchimiști ca al cincilea element în afară de pământ, apă, aer și foc. 2. Esența, principalul, esențialul într-o concepție, într-un lucru, într-o operă etc. [Var. cvintesență s.f. / < fr. quintessence, cf. lat.sc. quinta essentia – a cincea esență].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CHINTESÉNȚĂ s. f. 1. (fil.) principiu material al lumii, atribut al eterului, considerat de cosmogonia antică drept al cincilea element (în afară de pământ, apă, aer și foc). 2. esența, principalul, esențialul într-o concepție, într-o doctrină, într-o operă etc. (< fr. quintessence)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CHINTESÉNȚĂ s. f. Ceea ce este esențial, de bază într-un lucru, într-o concepție etc. [Var.: (înv.) cvintesénță s. f.] – După fr. quintessence.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CHINTESÉNȚĂ s. esență. (~ a unui proces.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

chintesénță s. f. (sil. mf. chint-) → esență
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*chintesénță f., pl. e (fr. quintessence, după latinu scolastic quinta essentia, a cincea esență). În filosofia scolastică, substanță foarte subtilă care era considerată ca al cincilea element. Azĭ, esență, partea cea maĭ subtilă și maĭ prețioasă din ceva: chintesență de mizeriĭ (Em.). – Fals -zență.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink