CHIBZUÍNȚĂ s. f. Examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; însușire care caracterizează pe omul chibzuit. – Chibzui + suf. -ință.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CHIBZUÍNȚĂ ~e f. 1) Analiză atentă a situației. 2) Judecată cumpănită. /a chibzui + suf. ~ință
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CHIBZUÍNȚĂ s. f. Examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; chibzuială. – Din chibzui + suf. -ință.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CHIBZUÍNȚĂ s. v. chibzuială.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Chibzuință ≠ nechibzuință
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

chibzuínță s. f., g.-d. art. chibzuínței
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

chibzuínță f., pl. e și (nord) ĭ. Chibzuĭală.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink