CHIBZUIÁLĂ, chibzuieli, s. f. Faptul de a (se) chibzui. ◊ Loc. adv. și adj. Cu chibzuială = (în mod) chibzuit, bine gândit. Fără chibzuială = (în mod) necugetat. ◊ Loc. vb. A sta la chibzuială = a chibzui. [Pr.: -zu-ia-] – Chibzui + suf. -eală.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CHIBZUIÁLĂ, chibzuieli, s. f. Faptul de a (se) chibzui. ◊ Expr. A sta la chibzuială = a sta pe gânduri, a șovăi. A fi de bună chibzuială = a fi cumpănit, chibzuit.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CHIBZUIÁLĂ s. chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, judiciozitate, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scumpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Procedează cu multă ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

chibzuiálă s. f. (sil. -zu-ia-), g.-d. art. chibzuiélii; pl. chibzuiéli
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

chibzuĭálă f., pl. ĭélĭ. Acțiunea de a chibzui, socoteală, calcul, reflexiune.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink