CHELĂLĂIÁLĂ, chelălăieli, s. f. Sunet tânguitor și repetat scos de câini sau rar, de alte animale; chelălăit, scheunat, chelălăitură. [Pr.: -lă-ia-] – Chelălăi + suf. -eală.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CHELĂLĂIÁLĂ, chelălăieli, s. f. Urlet jalnic, ascuțit și repetat. [Var.: schelălăiálă s. f.] – Din chelălăi + suf. -eală.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CHELĂLĂIÁLĂ s. v. schelălăit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

chelălăiálă s. f. (sil. -lă-ia-), g.-d. art. chelălăiélii, pl. chelălăiéli
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink