CHEF, chefuri, s. n. 1. Petrecere zgomotoasă cu mâncare, băutură (și cântec). 2. Stare de (ușoară) beție și de bună dispoziție a omului care a băut. 3. Bună dispoziție, voie bună, veselie; toane bune. 4. Voie, poftă, dorință. ♦ Dorință ciudată, neașteptată; capriciu, toană. 5. (Înv.) Tabiet. – Din tc. keyf (lit. keyif).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CHEF ~uri n. 1) Petrecere mare cu oaspeți mulți (și lăutari); ospăț. Un ~ de pomină. 2) Dispoziție bună a omului puțin băut. A fi cu ~. 3) Dorință de a avea sau de a face ceva; poftă; gust. A nu avea ~. /<turc. ke[yi]f
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CHEF, chefuri, s. n. 1. Petrecere zgomotoasă cu mâncare, băutură (și cântec). 2. Stare de (ușoară) beție și bună dispoziție a omului care a băut. 3. Bună dispoziție, voie bună, veselie; toane bune. 4. Voie, poftă, dorință. ♦ Dorință ciudată, neașteptată; capriciu, toană. 5. (Înv.) Tabiet. – Tc. ke(yi)f.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CHEF s. 1. benchetuială, ospăț, petrecere, praznic, prăznuire, (pop.) benchet, chiolhan, refenea, zaiafet, (înv. și reg.) petrecanie, (Mold.) guleai. (Se întorc de la chef.) 2. v. beție. 3. v. poftă. 4. v. capriciu.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CHEF s. v. tabiet.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
chef (chéfuri), s. n. – 1. Bună dispoziție, voie bună. – 2. Poftă, dorință. – 3. Capriciu, toană. – 4. Petrecere, zaiafet. 5. Beție. – Mr. k’efe, megl. chef. Tc. kef, keyif „dar, satisfacție; beție” (Roesler 596; Șeineanu, II, 103; Lokotsch 1007; Ronzevalle 153); cf. ngr. ϰέφι, bg. kef. – Der. chefui (chefălui, chefeli), vb. (a face un chef, a benchetui; a se îmbăta); chefliu, s. m. (petrecăreț; afumat, cherchelit; vesel, bine dispus), din tc. keiyfli; chefos, adj. (bine dispus; dornic de petrecere); chefir, s. n. (lapte fermentat), din tc. kefir, cf. it. chefir (Battisti, II, 884).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
chef s. n., pl. chéfuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
chef n., pl. urĭ (turc. kef, d. ar. keif, ngr. kéfi, bg. kef). Fam. Bună dispozițiune, veselie. Capriciŭ, poftă: mĭ-a venit chef să joc. Prînz mare, beție, orgie: a face chef, a trage un chef. A avea chef, a fi cu chef, a fi bine dispus; a fi cam beat. A fi fără chef, a fi indispus. A strica cuĭva chefu, a-ĭ strica dispozițiunea.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cu chef expr. în stare de ebrietate; beat.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink