CEZÚRĂ, cezuri, s. f. Pauză ritmică înăuntrul unui vers, care împarte versul în părți de obicei egale (emistihuri), pentru a ușura recitarea și a susține cadența. – Din lat. caesura, fr. césure.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CEZÚRĂ ~i f. 1) Pauză ritmică în interiorul unui vers, care-l împarte în două emistihuri, pentru a susține cadența poeziei. 2) Pauză scurtă între două fragmente ale unei lucrări muzicale. /<lat. caesura, fr. césure
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CEZÚRĂ s.f. 1. Pauză ritmică, care împarte versul în două emistihuri. 2. Pauză de respirație între fraze sau între două secțiuni înrudite ale unei lucrări muzicale. 3. (Tehn.) Diviziune a unei scări funcționale în dreptul căreia se schimbă treapta scării. [< fr. césure, lat. caesura – tăiere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CEZÚRĂ s. f. 1. pauză ritmică în interiorul unui vers mai lung. ◊ mică pauză între două propoziții sau fraze ori între două secțiuni ale unei lucrări muzicale. 2. (tehn.) diviziune a unei scări funcționale în dreptul căreia se schimbă treapta acesteia. (< fr. césure, lat. caesura)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CEZÚRĂ, cezuri, s. f. Pauză ritmică înăuntrul unui vers, care împarte versul în părți de obicei egale. – Lat. lit. caesura (fr. césure).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

cezúră s. f., g.-d. art. cezúrii; pl. cezúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*cezúră f., pl. ĭ (lat. caesura, d. cáedere, a tăĭa. V. ucid). Pauză în vers p. regularea cadențeĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

cezură (‹ lat. caesura „tăietură”), pauză, respirație, suspensie în interiorul unui vers* mai lung (10-12 silabe) pentru a-i organiza ritmul*. 1. În prozodia* antică (sanscrită, gr., lat.), c. cădea în interiorul unui picior (1) metric (al II-lea, al III-lea sau al IV-lea) – când despărțea două picioare, suspensia purta numele de diereză*. Un vers putea avea și mai multe c. C. bucolică (gr. βουϰολιϰή τομή), suspensie, subliniată prin punctuație, după al patrulea picior metric (de obicei un dactil*). Această c. este impropriu numită astfel, ea fiind de fapt o diereză. Se întâlnește adesea în poezia gr. (la poeții bucolici, mai ales la Teocrit) și foarte rar în cea lat. 2. În prozodia modernă, c. cade de obicei la mijlocul versului și totdeauna între două unități metrice (niciodată la mijlocul unui picior). 3. (În muzica greg.) Scurtă pauză ce separă două versete; v. inflexiune (4). 4. (În folc. românesc) Scurtă respirație ce separă rândurile melodice*. 5. Element de frazare (2), mai ales cântul vocal, ce constă dintr-o scurtă pauză* de respirație. C. este rareori notată de către compozitor. C. a devenit un element de formă*, ce delimitează unitățile discursului melodic.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink