CERUÍT, ceruituri, s. n. Ceruire. – V. cerui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CERUÍT, ceruituri, s. n. Ceruire. – V. cerui.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CERUÍT s. v. ceruire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ceruít s. n., pl. ceruíturi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A CERUÍ ~iésc tranz. (fire, scânduri etc.) A acoperi cu un strat subțire de ceară. ◊ ~ parchetul a lustrui parchetul cu ceară. /ceară + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Din ceară.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ceruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ceruiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ceruĭésc v. tr. (d. ceară). Ung orĭ lustruĭesc cu ceară (pînza, ața, scîndurile ș. a.). Tăblițe ceruite, tăblițe acoperite cu ceară pe care scriaŭ ceĭ vechĭ zgîriindu-le c´un condeĭ numit stil.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

CERUÍT, -Ă, ceruiți, -te, adj. v. CERUI. – [DEX '98]
Sursa: Neoficial | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink