CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie; pretenție; exigență. – Cere + suf. -ință.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CERÍNȚĂ ~e f. 1) Fapt care este indispensabil pentru satisfacerea unor necesități curente. ~ de bază. 2) Sarcină care trebuie îndeplinită neapărat; exigență. ~a epocii noastre. ~ele oamenilor. /a cere + suf. ~ința
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie, pretenție; exigență. – Din cere + suf. -ință.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CERÍNȚĂ s. 1. exigență, imperativ, necesitate, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament. (~ele epocii noastre.) 2. cerere, deziderat, dorință, exigență, (înv.) postulat. (O ~ îndreptățită.) 3. necesitate, nevoie, solicitare, trebuință. (Ține seama de ~ele pieței.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cerínță s. f., g.-d. art. cerínței; pl. cerínțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cerínță f., pl. e și (nord) ĭ. Exigență, ceĭa ce se cere, ceĭa ce trebuĭe să facĭ: principala cerință a soldatuluĭ e să fie disciplinat.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink