CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Cerca + suf. -ător.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CERCĂTÓR, -OÁRE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Din cerca + suf. -(ă)tor.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

cercătór s. m., pl. cercătóri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cercătór m. Vechĭ. Cercetător, iscoadă (Let. 1, 484). Controlor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cercătoáre s. f., g.-d. art. cercătoárei; pl. cercătoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink