CEBĂLUÍ vb. v. ameți, buimăci, năuci, zăpăci.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cebăluí, cebăluiésc, vb. IV (pop.) 1. a ameți, a zăpăci. 2. a strica ceva, a diforma, a poci; a rupe, a ciocârti, a măcelări, a căsăpi. 3. a-și bate joc de cineva.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cebăluí (-uésc, cebăluít), vb. – 1. A ameți, a zăpăci. – 2. A strica. Mag. (el)csábulni „a fi zăpăcit; a greși” (Lacea, Dacor., II, 901; DAR). – Der. cebăluitură, s. f. (obiect stricat). Sec. XVI.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cebăluĭésc v. tr. (cp. cu ung. csábulni, a se buĭmăci, a se uĭmi). Vest. (Ban. Olt. Trans.). Zăpăcesc (Cor.). Stric, pocesc, cĭopățesc, urîțesc. Batjocuresc. – În Olt. și cĭobăluĭesc, cĭopățesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

CEBĂLUÍRE, cebăluiri, s. f. v. CEBĂLUI. – [DER]
Sursa: Neoficial | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink