CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CEÁRTĂ cérturi f. 1) Schimb de vorbe răstite (adesea ofensatoare) între două sau mai multe persoane; sfadă; gâlceavă. ◊ Bun de ~ căruia îi place să se certe; certăreț. 2) Situație care reflectă o dezbinare de interese. [G.-D. certei; Sil. cear-tă] /v. a (se) certa
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. ◊ Expr. A căuta ceartă cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm (TEODORESCU). – Postverbal al lui certa.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CEÁRTĂ s. 1. v. neînțelegere. 2. discuție, vorbă, zarvă, (pop.) gâlceavă, sfadă. (Multă ~ s-a făcut între ei pentru mine.) 3. admonestare, admonestație, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, râpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CEÁRTĂ s. v. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pedeapsă, pornire, sancțiune, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ceártă f., pl. certe (d. a te certa). Discusiune [!] pe ton supărat, sfadă, gîlceavă.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A CERTÁ cert tranz. 1) A trata cu vorbe de ocară; a batjocori; a ocărî. 2) (persoane) A face să se certe; a sfădi. /<lat. certare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE CERTÁ mă cert intranz. 1) A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se gâlcevi. 2) A rupe relațiile de prietenie; a se sfădi. ◊ A fi certat cu morala a se abate în mod sistematic de la regulile moralei. /<lat. certare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CERTÁ, cert, vb. I. 1. Refl. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere; a se sfădi, a se gâlcevi. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv. și arh.) A pedepsi. – Lat. certare.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CERTÁ vb. 1. a se învrăjbi, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cârti, a (se) pricini, (Mold.) a se cârcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pârî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 2. a admonesta, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, (livr.) a apostrofa, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CERTÁ vb. v. bate, condamna, instrui, învăța, osândi, pedepsi.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A certa ≠ a lăuda
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A se certa ≠ a se împăca
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
certá (certát, certát), vb. – 1. (Refl.) A se lua la ceartă, a se ciorovăi. – 2. (Refl.) A se dușmăni, a se învrăjbi. – 3. A dojeni, a mustra. – 4. A critica. – 5. A pedepsi. – 6. (Refl., înv.) A se învăța minte. – Mr. nțertare, megl. (an)țertu, istr. certu. Lat. certāre „a certa” (Pușcariu 347; Candrea-Dens., 321; REW 1840; Densusianu, GS, II, 18; DAR); cf. alb. kjertoń (Meyer 220), v. it. certare, sard. kertare. – Der. ceartă, s. f. (ceartă, conflict, încăierare; mustrare; pedeapsă), deverbal; certăreț, adj. (gîlcevitor, arțăgos); certător, adj. (care ceartă, mustrător); certaș, s. m. (certăreț, gîlcevitor; impricinat, parte dintr-un proces). Ceartă ar putea fi o formație anterioară rom., deoarece îi corespunde alb. kjartë (Philippide, II, 636).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
certá vb., ind. prez. 1 sg. cert, 3 sg. și pl. ceártă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) cert, a -á v. tr. (lat. certare, a lupta, d. cérnere, a cerne, a distinge. V. con-cert, crimă, cĭur). Mustru, fac observațiune p. o greșală. Vechĭ. Pedepsesc: a certa cu moarte. V. refl. Discut violent cu cineva. Rup relațiunile personale cu cineva: s´aŭ certat de mult și certațĭ aŭ rămas pînă azĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CERTA AMITTIMUS, DUM INCERTA PETIMIUS (lat.) le pierdem pe cele sigure urmărind lucruri nesigure – Plaut, „Pseudolus”, 685.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A CERTA a bruftui, a bruftului, a da (cuiva) cu flit, a desființa, a face albie de porci (pe cineva), a face pe cineva cu ou și cu oțet, a face pe cineva praftură, a flitui, a lua în șuturi, a obrăznici, a pizdui, a probozi, a-i sări (cuiva) în cap, a scărmăna, a scoate (pe cineva) la tablă, a spăla pe cineva pe cap, a-i spune cuiva vreo două de dulce, a trage (cuiva) un frecuș / un perdaf / o săpuneală, a ține (cuiva) o predică, a umple de bogdaproste, a zice (cuiva) vreo două de dulce.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE CERTA a se avea ca câinele cu pisica, a se bălăcări, a se cârâi, a se certa ca la piață, a se ciondăni, a lua în bețe / în coarne (cu cineva), a se lua (cu cineva) la clanță, a-și scoate ochii unul altuia.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a se certa ca la piață expr. a se certa violent, folosind cuvinte triviale.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink