CEANÁC, ceanace, s. n. (Reg.) Strachină mare (de lut sau de lemn). – Din tc. çanak.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CEANÁC, ceanace, s. n. (Reg.) Strachină mare (de lut sau de lemn). – Tc. çanak.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ceanác (-enáce), s. n. – Lighean. Tc. çanak (Cihac, II, 559; Roesler 607; Șeineanu, II, 122; Meyer 142; Lokotsch 391; Ronzevalle 74), cf. ngr. τσανάϰι, alb. tšanak. Cuvîntul exista și în cuman. čanak (cf. Kuun 124). Pascu, I, 189, a încercat să-l explice prin tc. çini (cf. cinie), cu suf. -ac.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ceanác s. n. (sil. cea-), pl. ceanáce
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ceanác și cenac n., pl. e (turc. čanak; ngr. tsanáki, alb. sîrb. čanak, ung. csanak). Sud. Strachină mare care se întrebuințează în popor în loc de castron de adus cĭorba la masă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink