CEAMBÚR, ceambururi, s. n. (Înv.) Detașament (tătăresc) trimis (sau plecat) să prade. ◊ Expr. (Pop.) A bate ceamburul = a umbla fără rost, a bate drumurile; a pierde vremea, a sta degeaba. – Din ucr. čambul.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CEAMBÚR, ceambururi, s. n. (Înv.) Detașament (tătăresc) trimis (sau plecat) să prade. – Ucr. čambul.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ceambúr (ceambúruri), s. n. – Expediție în scop de jaf într-o țară dușmană, incursiune, năvală. Cuvînt oriental, cf. tc. çapul „incursiune” (Șeineanu, II, 121; DAR); lipsește însă etimonul direct numai dacă nu este rut. çambul, pol. czambul. Sec. XVII, înv.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ceambúr s. n., pl. ceambúruri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ceambúr n., pl. urĭ (rut. čámbuŭ, pol. czambul, d. tăt. geagataic čapaúl, incursiune). Vechĭ. Năvală de Tătarĭ călărĭ. Azĭ. Mold. Fig. A bate ceamburu (pe la mahala), a umbla după amorurĭ (pe la mahala). V. razie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink