CAZUÍSTICĂ f. 1) Parte a teologiei scolastice și a eticii, care recomanda soluționarea cazurilor de conștiință prin dispute. 2) fig. Argumentare subtilă, sofistică în susținerea unor teze (morale) îndoielnice. /<fr. casuistique
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CAZUÍSTICĂ s.f. Parte a moralei stoice, talmudice, scolastice și iezuite, care încerca să rezolve cazurile de conștiință, dându-le interpretări meșteșugite pentru a ascunde situații false; (p. ext.) ingeniozitate, subtilitate, dibăcie (în argumentarea unor teze îndoielnice). [Gen. -cii. / < fr. casuistique].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CAZUÍSTICĂ s. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încerca să rezolve cazurile de conștiință prin dispute subtile (dar de rea credință), pentru a ascunde situații false; p. ext. dibăcie (necinstită) în argumentarea unor teze false sau îndoielnice. – Fr. casuistique.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

cazuístică s. f., g.-d. art. cazuísticii; pl. cazuístici
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*cazuístică f. (d. lat. casus, caz). Acea parte a teologiiĭ care se ocupă de cazurile de conștiință.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CAZUÍSTIC, -Ă adj. Referitor la cazuistică, fundat pe cazuistică. [Cf. fr. casuistique].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CAZUÍSTIC, -Ă I. adj. bazat pe cazuistică. II. s. f. 1. parte a moralei stoice, talmudice, scolastice și iezuite care încerca să rezolve cazurile de conștiință, dându-le interpretări meșteșugite. 2. (peior.) justificare a unor practici imorale prin subtilități logice; (p. ext.) ingeniozitate, abilitate (în argumentarea unor teze îndoielnice). 3. sistem de investigații, analize și practici având la bază cazuri particulare, individuale. 4. (med.) ansamblu de cazuri de boală de un anumit profil, studiate și tratate. (< fr. casuistique)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj. Bazat pe cazuistică, privitor la cazuistică. – Fr. casuistique.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

cazuístic adj. m., pl. cazuístici; f. sg. cazuístică, pl. cazuístice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink