CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CAZUÍSTIC, -Ă adj. Referitor la cazuistică, fundat pe cazuistică. [Cf. fr. casuistique].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CAZUÍSTIC, -Ă I. adj. bazat pe cazuistică. II. s. f. 1. parte a moralei stoice, talmudice, scolastice și iezuite care încerca să rezolve cazurile de conștiință, dându-le interpretări meșteșugite. 2. (peior.) justificare a unor practici imorale prin subtilități logice; (p. ext.) ingeniozitate, abilitate (în argumentarea unor teze îndoielnice). 3. sistem de investigații, analize și practici având la bază cazuri particulare, individuale. 4. (med.) ansamblu de cazuri de boală de un anumit profil, studiate și tratate. (< fr. casuistique)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CAZUÍSTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj. Bazat pe cazuistică, privitor la cazuistică. – Fr. casuistique.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

cazuístic adj. m., pl. cazuístici; f. sg. cazuístică, pl. cazuístice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink