CASÁȚIE s. f. Organ judecătoresc suprem, care are dreptul, în unele state, să caseze o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. – Din fr. cassation.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CASÁȚIE s.f. (În unele state) Organ judecătoresc suprem care are dreptul să caseze o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. [Gen. -iei, var. casațiune s.f. / < fr. cassation].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CASÁȚIE s. f. (în unele state) organ judecătoresc suprem capabil a casa (1) o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. (< fr. cassation)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CASÁȚIE s. f. (Ieșit din uz, în expr.) Înalta curte de casație = for judecătoresc suprem, care avea dreptul, să caseze o sentință. – Fr. cassation.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

casáție (jur.) s. f. (sil. -ți-e), art. casáția (sil. -ți-a), g.-d. art. casáției; pl. casáții
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*casațiúne f. (fr. cassation. V. casez). Anularea juridică a uneĭ deciziunĭ orĭ procedurĭ. Curte de casațiune, curte supremă care verifică dacă formele proceduriĭ aŭ fost exact urmate. (Cea din Bucureștĭ a fost înființată la 1861). – Ob. -áție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink