CHIMIÓN s. m. 1. Plantă erbacee umbeliferă cu frunze penate și cu flori mici, albe-liliachii, ale cărei semințe aromatice se întrebuințează în medicină, în bucătărie și la fabricarea lichiorurilor; chimen (Carum carvi). 2. Compus: chimion-de apă (sau -de-baltă) = mărăraș. [Pr.: mi-on] – Din tc. kimyon.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CHIMIÓN m. 1) Plantă erbacee umbeliferă, având frunze penate și flori mici, ale cărei semințe aromatice se folosesc ca mirodenii și în medicină. 2) Semințele acestei plante; chimen. [Sil. -mi-on] /<turc. kimyon
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CHIMIÓN s. (BOT.; Carum carvi) chimen, (reg.) secară, secărea, secărică, secăriță, tarhon, (Transilv.) molotru.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
chimión s. m. (sil. -mi-on)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CHIMION s.m. 1. Plantă umbeliferă bi- sau plurianuală, spontană sau cultivată, ale cărei semințe aromatice se întrebuințează în medicină, iar în bucătăria europeană drept condiment; pop. chimen, chimion-de-câmp, chimion sălbatic (Carum carvi). 2. Plantă umbeliferă anuală ale cărei semințe aromatice curbate (albe, maronii sau negre), mai mari și mai amare decât ale chimionului autohton, sunt folosite drept condiment în bucătăria orientală (mai ales chimion alb) și în cea occidentală, în special în amestecuri de condimente, pentru fabricarea lichiorului, precum și în farmacie; (comercial) chimion amar (Cuminum cyminum).
Sursa: DGE
(2003)
|
Adăugată de
gal
| Semnalează o greșeală
| Permalink