CARAÚLĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă, caraulaș. – Din bg. karaul, ngr. karaúli.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CARAÚLĂ ~e f. înv. 1) Supraveghere menită să păstreze neschimbată o stare de lucruri; pază; strajă; gardă. 2) Soldat sau grup de soldați care asigură paza unui obiectiv; pază; strajă; gardă; santinelă. [Sil. -ra-u-] /<rus., bulg. karaul
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CARAÚLĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă. – Tc. karaul.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CARAÚLĂ s. v. gardă, pază, santinelă, strajă, veghe.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

caraúlă s. f., g.-d. art. caraúlei; pl. caraúle
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

caraúlă f., pl. e (d. caraul). Pop. Gardă: a fi de caraulă. Santinelă: vine caraula. – Și caraolă (Mold. nord). V. culuc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

caraulă, caraule s. f. (intl.) hoț care, în timpul unei spargeri, stă la pândă pentru a anunța apariția inopinată a polițiștilor.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink