caraúl (-li), s. m. – 1. Santinelă, gardă. – 2. Paznic de noapte. – 3. (Înv.) Pedeapsă școlară care consta în a obliga un elev să stea în picioare, într-un colț al clasei. – Var. caraulă, s. f. Mr. cărăule, megl. cărăul. Tc. karaul (Roesler 595; Șeineanu, II, 89; Meyer 177; Lokotsch 1078; Ronzevalle 138); cf. ngr. ϰαραούλι, alb. karaujl, bg. karaul, sb. karaula.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

caraúl n., pl. urĭ și e (turc. karaul, karavul, karaghol, karakol; sîrb. karáula, rus. karaúl). Vechĭ. Patrulă. Mold. Colț unde se țineaŭ copiiĭ pedepsițĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink