*caraít, -ă s. Jidanu care nu admite talmudu, ci numaĭ scriptura. Adj. De carait.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie. – Câr + suf. -îi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CÂRÂÍT¹ s. n. Faptul de a cârâi; cârâială (1). – V. cârâi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CÂRÂÍT² -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A CÂRÂÍ cârâi 1. intranz. 1) (mai ales despre găini) A scoate sunete scurte, guturale și repetate caracteristice speciei; a face „câr-câr”; a chirăi. 2) fig. depr. (despre oameni) A vorbi pe un ton strident. 2. tranz. fig. (persoane) A deranja reproșând și creând diferite lucruri; a cicăli; a morocăni. /câr + suf. ~âi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÂRÂÍT¹ n. 1) A CÂRÂI. 2) Sunet gutural caracteristic, scos de unele păsări (găini, ciori etc.). /v. a cârâi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÂRÂÍT² ~tă (~ți, ~te) 1) v. A CÂRÂI. 2) (despre voce, sunete) Care nu este melodios. /v. a cârâi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÂRÂÍ vb. v. bodogăni, cicăli, ciondăni, ciorovăi, dăscăli, plictisi, sâcâi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÂRÂÍT s. v. cârâială.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cârâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. cârâie, imperf. 3 sg. cârâiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cârâít s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cî́rîĭ, a -í v. intr. (d. cîr. V. cîrcîĭ). Se zice despre strigătu găiniĭ cînd o prinzĭ orĭ înainte de a face ou. (după ce-l face, cotcodăcește). Se zice și despre strigătu cĭorilor. Iron. Vorbesc prea mult: ce tot cîrîĭ pe aicĭ? Vorbesc în argot [!]. V. tr. Critic, ĭaŭ în rîs, atac: în politică e greŭ să nu te cîrîĭe cineva.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cîrîít, -ă adj. Iron. Slab, șubred, care de abea maĭ vorbește: o babă cîrîită.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cîrîít n., pl. urĭ. Acțiunea și rezultatu cîrîiriĭ: un cîrîit de cĭoară.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

cârâi, cârâi I. v. r. a cicăli, a bate la cap II. v. r. a se certa
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink