CÁPETE s. pl. v. capital.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

capéte (-ți), s. m. – Vas, strachină. – Var. căpeț, s. n.; căpcea, capcea, s. f. Ngr. ϰαπέτις „măsură pentru produse solide” (Diculescu, Elementele, 467), probabil introdus într-o epocă mai puțin tîrzie decît presupunea Diculescu. Ultima var. un dim., cu confuzia între ți și ci la finală. După Densusianu, Hațeg, 61, căpcea ar veni de la tc. kepce; însă aria sa de răspîndire (Trans. de Sud-Vest) nu se potrivește cu această ipoteză; același autor a propus mai tîrziu (GS, VI, 363) un lat. *capicella.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. ◊ Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească; p. gener. orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat, A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu nici un preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.) Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transformă variațiile unui semnal electric în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) după fr. chef < lat. caput).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CÁPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită, sfârșit¹, istov. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. ◊ Loc. adv. De la (sau din) capăt = de la început. În capăt = a) în frunte; b) exact, deplin. Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe, în mod consecvent. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capăt = a duce la bun sfârșit. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. Nici un capăt de ață = absolut nimic. Până la (sau într-)un capăt de ață = absolut tot. 2. Fragment; rămășiță de... – Refăcut din pl. capete < lat. capita).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂPĂTÁ, cápăt, vb. I. Tranz. 1. A obține un lucru solicitat, a primi (în dar sau de pomană). ◊ Loc. adj. De căpătat = primit de pomană, obținut prin cerșeală. 2. A câștiga; a agonisi; a dobândi prin... – Lat. pop. capitale.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CAP¹ ~ete n. 1) Parte a corpului la om și animale, unde se află creierul, principalele organe de simț și cavitatea bucală. ◊ Cu ~ul gol cu capul descoperit. Din ~ până-n picioare de sus până jos. Cu noaptea-n ~ foarte devreme. Cu ~ul plecat rușinat; învins. Cu un ~ mai sus superior. Bătut în ~ tâmpit; prost. A da la ~ (cuiva) a) a bate pe cineva; b) a împiedica succesele cuiva. A umbla cu ~ul în traistă a fi distrat. A-și lua lumea-n ~ a pleca departe, rătăcind prin lume. A cădea pe ~ul cuiva a sosi pe neașteptate (și fără a fi dorit). A-și aprinde paie în ~ a-și cauza neplăceri. A se bate ~ în ~ a fi diametral opus. A-și face de ~ a) a fi obraznic; b) a duce o viață amorală. 2) Judecată sănătoasă; minte. ◊ Cu ~ deștept, cu minte. Fără ~ necugetat, nesocotit. Cu scaun la ~ cu judecată sănătoasă. A nu avea ~ a nu avea minte. A fi greu la ~ a fi prost. A umbla cu ~ul în nori a fi distrat. 3) înv. Existență umană; viață. A plăti cu ~ul. 4) Partea extremă cu care începe sau cu care se termină ceva (un obiect, un instrument etc.). ~ul scării. ◊ ~ de pod porțiune de teren aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă. ~ul coloanei începutul coloanei. /<lat. caput
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÁPĂT ~ete n. 1) Extremitate a ceva (corp, suprafață, lucru, stare, perioadă de timp etc.); margine; extremă. ~ătul podului. ◊ Fără ~ fără sfârșit. De la ~ de la început. Până la ~ până la sfârșit. A pune ~ a face să înceteze. A da de ~ a duce la bun sfârșit. 2) Parte a ceva rămasă neconsumată sau neutilizată; rămășiță; rest. Un ~ de lumânare. /<lat. capita
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A CĂPĂTÁ cápăt tranz. 1) A obține în urma unui efort; a dobândi; a contracta. 2) A primi în dar. /<lat. capitare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CAP² s. n. parte a unui magnetofon sau casetofon în contact direct cu banda, servind la înregistrarea, redarea sau ștergerea impulsurilor electromagnetice. (după engl. head)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. 1. Partea superioară a corpului omenesc (la animale partea anterioară), alcătuită din cutia craniană și față (la animale bot) și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = în întregime, cu desăvârșire. (Până) peste cap = prea mult. Cu noaptea-n cap = foarte de dimineață. Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; fig. a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; fig. a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da paharul peste cap = a goli paharul dintr-o înghițitură. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A i se urca (cuiva) la cap = a) a deveni îngâmfat, îndrăzneț, obraznic; b) a fi amețit de băutură. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri. A nu-l durea (nici) capul = a nu se sinchisi de ceea ce se întâmplă. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; fig. a ataca, a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a umbla distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz. A-și lua lumea în cap = a pleca, rătăcind în lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins. Cu capul plecat = rușinat, umilit; învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A nu fi nimic de capul cuiva = a fi lipsit de calități. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva = a fi lovit de o nenorocire, a trebui să suporte o serie de dificultăți. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri). A sta (sau a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a se afla într-o împrejurare grea și a nu mai ști ce să facă. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. ◊ Expr. A-și pune mâinile în cap sau a se lua cu mâinile de cap = a se lua cu mâinile de păr (de necaz, de ciudă sau de deznădejde); p. ext. a-i fi necaz, ciudă, a fi deznădăjduit. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins, om. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, pe întrecute. ♦ (La pl.) Capital. Am vândut cirezile Și mi-am scos capetele (TEODORESCU). 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap = a fi prost. A fi (sau a umbla) cu capul prin (sau în) nori = a fi zăpăcit, distrat. A-i băga (sau vârî cuiva ceva) în cap = a face pe cineva să creadă ceva. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A lua în (sau a băga la) cap = a pricepe; a ține minte. A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând). A-l duce (sau a-l tăia pe cineva) capul = a se pricepe. A-l duce (sau a-i sta) capul la... = a-i trece prin minte, a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge) capul = a se gândi intens (spre a soluționa o problemă). A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva. A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A avea cap să... = a avea posibilitatea să..., a putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. (Astăzi în expr.) A-și pune capul (la mijloc) = a-și pune viața în joc; a garanta cu viața pentru cineva. O dată cu capul = cu nici un preț. În ruptul capului = cu primejdia vieții; cu nici un preț. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor¹; capul-ariciului = șovar; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate sau piesă de extremitate a unui dispozitiv, instrument etc. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriu inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. (Reg.) Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic, n-are importanță. A sta (sau a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, stând așezat, șezând. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea unei coloane. Cap de afiș = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă sau rămasă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. – Lat. caput.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CÁPĂT, capete, s. n. 1. Partea extremă a unui lucru, a unei perioade, a unei situații sau a unei stări; margine, limită. ◊ Loc. adj. Fără (de) capăt = fără sfârșit; îndelungat, întins. ◊ Loc. adv. De la capăt = de la început. În capăt = în frunte; exact, deplin. Din capăt = de la început. Până la capăt = până la sfârșit; până la ultimele consecințe; în mod consecvent. ◊ Expr. La capătul lumii (sau pământului) = foarte departe. A pune capăt (unui lucru, unei situații) = a face să înceteze, a termina. A da de capăt = a duce la bun sfârșit. A scoate (sau a duce) ceva la capăt = a termina ceva (cu succes); a izbuti. A o scoate la capăt cu ceva = a ieși cu bine dintr-o situație neplăcută. A o scoate la capăt cu cineva = a se înțelege cu cineva. 2. Fragment; rămășiță de... ◊ Expr. Până-ntr-un capăt de ață = tot. – Din pl. capete (< lat. capita).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂPĂTÁ, cápăt, vb. I. Tranz. 1. A obține, a primi. 2. A câștiga; a dobândi. – Lat. capitare.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

Cápul Vérde (stat) s. propriu n.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CAP s. 1. (ANAT.) (pop., fam. și depr.) căpățână, devlă, scăfârlie, (reg.) boacă, (fig. și depr.) bostan, dovleac, glavă, tărtăcuță, tigvă, (arg.) moacă, tabacheră. (~ al omului.) 2. v. avers. 3. v. persoană. 4. cap încoronat v. rege. 5. (ENTOM.) cap-de-mort (Acherontia atropos) = strigă, fluture-cap-de-mort, (reg.) strigoiaș, buha-ciumei, capul-lui-Adam, fluturul-morții, suflet-de-strigoi, sufletul-morților. 6. v. comandant. 7. v. corifeu. 8. v. frunte. 9. frunte, început. (~ul coloanei.) 10. v. capăt. 11. capăt, căpătâi, extremitate. (La ~ul patului.) 12. v. căpătâi. 13. v. extremitate. 14. v. capăt. 15. v. vârf. 16. v. cioc. 17. (reg.) frunte. (~ la scaunul dulgherului.) 18. v. căpățână. 19. (TEHN.) cap pierdut v. maselotă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CAP s. v. articol, bază, cale, capitol, cauză, chip, considerent, cânt, deșteptăciune, esență, fel, formă, fundament, gândire, intelect, inteligență, înțelegere, judecată, manieră, memorie, metodă, mijloc, minte, mobil, mod, modalitate, motiv, paragraf, posibilitate, pricepere, pricină, prilej, procedare, procedeu, procedură, punct, putință, rațiune, sistem, spirit, temei, temelie, viață.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÁPĂT s. 1. v. extremitate. 2. v. vârf. 3. v. cap. 4. v. extremitate. 5. v. căpătâi. 6. v. flanc. 7. cap, final, fine, încheiere, sfârșit, (înv.) concenie, coneț, cumplire, săvârșit, sfârșenie, sfârșitură, termen. (A dus-o cu bine la ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CAP-DE-BÓU s. v. taurul.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CAP-DE-COCÓȘ s. v. dulcișor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CAPUL-ARÍCIULUI s. v. buzdugan.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CAPUL-CÂINELUI s. v. dedițel.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CAPUL-CÉRBULUI s. v. rădașcă, răgace.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CAPUL-LUI-ADÁM s. v. cap-de-mort, fluture-cap-de-mort, strigă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂPĂTÁ vb. 1. v. primi. 2. a avea, a câștiga, a dobândi, a încasa, a obține, a primi. (~ 5 000 de lei de la mine dacă ...) 3. v. obține. 4. v. dobândi. 5. v. contracta.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MOALELE-CÁPULUI s. v. fontanelă, tâmplă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SUDOAREA-CÁPULUI s. v. osul-iepurelui.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Cap ≠ coadă, codaș
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

căpéte, căpéți, s.m. (reg. înv.) vas de lemn sau de tinichea, de o oca , cu care se ia vama la moară; căpăț, căuș, gâf, mertic.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cap (-pete), s. n. – 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc. – 2. Aspect, înfățișare. – 3. Minte, inteligență, spirit. – 4. Viață, existență. – 5. Individ, ins. – 6. (Pl.) Capital, avuție. – 7. Șef, căpetenie, conducător. – 8. Partea cea mai înaltă, mai importantă. – 9. Început, parte inițială. – 1O. Extremitate, parte extremă cu care se sfîrșește ceva. – 11. Față, avers, parte a monedei cu efigia. – 12. (Înv.) Capitol, paragraf. – 13. Pomană din 33 de colaci care se împart pentru odihna sufletului celor morți; se face de obicei chiar în ziua morții (capul de țărînă) la 6 și la 12 săptămîni. – Mr. cap, capite; megl. cap, cǫp, capiti, istr. cǫpete. Lat. *capum, forma vulgară de la caput (Pușcariu 269; Candrea-Dens., 236; REW 1668; DAR; Rohlfs, Differenzierungen, 51); cf. it. capo, prov., cat., fr. chef, sp., port. cabo, toate cu sensuri der. Din punct de vedere semantic, cuvîntul rom. reprezintă, deci, o fază arhaică, întocmai ca sp. cabeza, față de fr. și it. Cf. căpătîi, căpățînă, căpcăun, capîntortură. Pl. reproduce lat. capita (cf. om, pl. oameni). Totuși, s-a dezvoltat un pl. analogic, capi, care se folosește numai cu sensul 7, și într-un mod destul de oscilant: Bălcescu scrie indiferent capetele armatei și capii armatei. Der. capăt, s. n. (parte extremă; sfîrșit, deces, moarte; bucată, fragment; extremitatea osiei carului; colac care se dă de pomană pentru odihna sufletului morților; înv., capitol, paragraf), sing. analogic format pe baza pl. capete (ca sunet-sunete, ropot-ropote etc.); timbrul ă se explică prin labiala precedentă cf. omăt-omeți, făt-feți; capeș, adj. (tenace; încăpățînat), cuvînt derivat artificial de Odobescu; căpețel, s. m. (înv., început; capăt, fragment, crîmpei; colac de pomană), dim. al lui capăt cu suf. -el (După Candrea-Dens., 237; REW 1636 și DAR, din lat. capĭtĕllum „căpșor”; dar semantismul corespunde mai bine der. pe care o sugerăm); căpețea (var. căpățea(lă), capețea, căpețeală), s. f. (parte a frîului care trece peste capul și botul calului), der. de la căpețel (cf. cel-cea; purcel-purcea; cățel-cățea etc.), așa cum pe drept a observat Candrea (pentru Pușcariu 277; REW 1637 și DAR, din lat. capĭtium al cărui rezultat *căpeț s-a format probabil cu suf. -ea); căpetenie, s. f. (căpetenie, șef), de la capete, cu suf. abstract -enie; căpui (var. încăpui) vb. (a pune stăpînire, a captura; a dota, a aproviziona; a împărți pomana numită cap sau căpețel), cuvînt pe care DAR; Pușcariu, Dacor., I, 595 și Scriban îl derivă de la mag. kapni „a căpăta, a obține”, dar care nu pare posibil a fi separat de cap, cel puțin cu ultimul său sens; este totuși probabil să se fi produs o contaminare între cele două cuvinte, singura care ar explica celelalte accepții din rom. De aceeași proveniență trebuie să fie căpușe, s. f. (mugure, mai ales de viță de vie; păduche al oilor, Melophagus ovinus; ricin, Ricinus communis), mr., megl. căpușă, prin intermediul suf. dim. -uș, f. -ușe (ca mănușe, picioruș, etc.). Der. propusă de Pușcariu, Dacor., I, 594, a fost acceptată de REW 1658 și DAR; cf. Rosetti, I, 113. Semantismul nu pare că reprezintă vreo dificultate; cf. sp. capullo, pe care A. Castro, RFE, 1918, 34, îl derivă de la caput și care are același sens. Celelalte explicații sînt mai puțin convingătoare (din bg., după Pascu, II, 184; de la *cap, postverbal de la capēre, su sensul de „(lucru) care se șterpelește”, după Giuglea, Contributions). Alb. këpušë („căpușă” și „fragă”), bg. kapuš, sb. kapuša trebuie să provină din rom. (cf. Capidan, Raporturile, 204; pentru relațiile cu alb., Philippide, II, 703 și Capidan, Meglonoromânii, 59). Der. căpuși (var. încăpușa), vb. (a înmuguri); căpușnic, s. m. (frăguță, Cirsium oleraceum); căpșună, s. f. (fruct, Fragaria elatior, Fragaria collina). Der. acestui ultim cuvînt nu lasă nici o îndoială (cf. alb. și mr. căpușă „căpușă” și „fragă”); pentru suf. Pușcariu, Dacor., I, 593, propune -ună, care nu este curent în rom (cf. REW 1668). Probabil trebuie plecat de la *căpușun, cu suf. -un, cf. gărgăun, și cu sing. refăcut pe baza pl. Der. căpșunică, s. f. (frăguță; specie de plantă); căpșuniu, adj. (culoarea căpșunii). Capsoman, s. m. (prost, nătîng), pare a fi un der. expresiv de la cap, cu suf. -man, ca gogoman, hoțoman etc. Der. nu este clară; poate fi vorba de o contaminare cu ngr. ϰαφο- „sărac” sau mai curînd de un infix expresiv ca in cotoșman.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

căpătá (cápăt, căpătát), vb. – 1. A obține, a căpăta. – 2. A primi de pomană. – 3. (Trans. de Vest). A culege, a recolta. Lat. *capĭtāre, de la cāput „capital” (Pușcariu 973; Candrea-Dens., 241; REW 1635; Philippide, II, 635); cf. alb. kapëtoń, it. capitare „a ajunge” și der. romanici de la *accapĭtāre (prov. acaptar „a-și spori capitalul”, fr. achever „a termina”, v. sp. acabdar). Totuși, DAR are îndoieli în legătură cu această der., întemeindu-se pe faptul că acest cuvînt nu apare în texte vechi. Criteriul său nu pare decisiv. Pe de altă parte, cuvîntul este cu siguranță pop., și nu are nimic a face cu mag. kapni „a obține” (cf. rom. căpui), propus de DAR. După ipoteza abandonată a lui Crețu 309, ar fi reprezentant al lat. captāre. Cf. scăpăta.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cap (parte a corpului, individ, extremitate, vârf, măciulie, căpătâi, început, sfârșit, motiv, capitol) s. n., pl. (și „capital”) cápete
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cápăt s. n., pl. cápete
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cap-de-cocóș (bot.) s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cap-de-mórt (zool.) s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cápul-aríciului (bot.) s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Cápul-Baláurului (astron.) s. pr. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Cápul-lui-Adám (zool.) s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cápul-șárpelui (bot.) s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

căpătá vb., ind. prez. 1 sg. cápăt, 2 sg. cápeți, 3 sg. și pl. cápătă, 1 pl. căpătăm; conj. prez. 3 sg. și pl. cápete
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

2) cap n., pl. capete (lat. cáput, cápitis, it. capo, pv. cap, fr. chef, sp. pg. cabo. V. capăt 1). Acea parte a corpuluĭ care conține creĭeru și care la om e cea maĭ de sus, ĭar la animale cea maĭ din ainte [!]. Fig. Minte, pricepere, gust: om cu cap, lucrează fie-care după capu luĭ. Primu rînd, frunte, loc de unde se guvernează (propriŭ șĭ fig.): căpitanu era în capu coloaneĭ, el era în capu afacerilor. Ins, individ (om saŭ animal): se plătește un franc de cap, eraŭ o sută de capete de vite. Vîrf, capăt: capu poduluĭ, capu meseĭ. Călăvie. Din capu loculuĭ, de la început. În cap, exact, tocmaĭ: o mie în cap. A întoarce cuĭva capu, a-l zăpăci făcîndu-l să primească ideile tăle [!]. A te tăĭa capu, a face lucrurĭ care să-țĭ atragă moartea saŭ o mare pedeapsă. Să-țĭ fie de cap! doresc să te ajungă moartea saŭ oare-care pedeapsă. A-țĭ pune capu pentru, a garanta cu viața ta. Odată cu capu saŭ nicĭ în ruptu capuluĭ, în nicĭ un caz saŭ mod, cu nicĭ un preț, nicĭ mort. A fi ceva de capu tăŭ, a avea valoare, a fi om de valoare, Ce era pe capu luĭ (de frică, de bucurie)! era foarte emoționat. A-țĭ perde [!] capu (de frică, de furie), a nu maĭ ști ce facĭ, a-țĭ perde sărita. A fi capu răutăților (fam.), a fi șefu răilor. Cap pătrat (fr. tête carrée), cap îndărătnic. Cap întortur, V. cap-întortur. Numirĭ de plante: capu aricĭuluĭ, buzdugan; capu cocoșuluĭ, sparcetă. Cap de turc (după fr.), bucată de lemn orĭ alt-ceva în care izbeștĭ cu cĭocanu ca să-țĭ încercĭ puterea, Pl. (capete). Capital: dobînda și capetele. Undelemn [!], grîŭ, covrigĭ și alte lucrurĭ oferite la biserică. Fig. A-țĭ scoate din capete, a-țĭ veni în fire, a te restabili (odihnindu-te bine după o osteneală); a te răzbuna bine.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

1) cápăt n., pl. capete (lat. caput, cápitis, pl. cápita. V. cap 2). Margine, sfîrșit: capătu lumiĭ. Vîrf: un capăt de ață. Muc, rest: capăt de lumînare, de țigară, de chibrit. Călăvie. A pune capăt unuĭ lucru, a face să înceteze, a-l opri. A scoate la capăt, a ajunge la rezultat, a termina bine. Pînă la capăt pînă la sfîrșit, pînă la urmă. De la capăt, de la' nceput. V. căpătîĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) cápăt, a căpătá v. tr. (lat. cápito, -táre, d. cápere, captum, a apuca. – Capețĭ; să capețĭ, să capete. V. scapăt): Obțin, dobîndesc, primesc (maĭ ales de pomană): a căpăta un gologan. A o căpăta, a o păți, a da de dracu: astîmpără-te, c' aĭ s' o capețĭ! V. refl. Mă aleg cu, obțin, cîștig: m' am căpătat c' un franc, c' o bătaĭe, cu nasu rupt. – Barb. după germ. bekommen (Trans. Buc.) aicĭ se capătă vin, rom. corect: aicĭ se vinde, se oferă, se află, este vin. – La Cant. încápăt.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

căpătá, V. capăt 2.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

cápete ráse sint.s. Skinheads ◊ „Capetele rase își fac de cap. Așa-zișii skinheads, indivizi cu capetele rase și îmbrăcați cu haine de piele, au pornit un atac împotriva unui cămin locuit de imigranți.” Aici Radio Europa liberă, 1820 VI 91 p. 12 (după engl. skinheads)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CAP AURORA, stațiune balneoclimaterică estivală (inaugurată în 1973) situată în extremitatea sud-estică a României (jud. Constanța), pe țărmul Mării Negre, la 4 km N de Mangalia căreia îi aparține din punct de vedere ad-tiv.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CAP-HAITIEN, oraș în N Rep. Haiti; port la Oc. Atlantic; 74,8 mii loc. (1982). Centru comercial al unei zone agricole (cafea, banane, tutun, trestie de zahăr, cacao). Export de fructe. Al doilea oraș al țării. Fundat în 1670.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CAPUL ACELOR (AGULAHS [əgúλəș]), cap în S Africii, situat la 34º52’ lat S și la 20º long. E, cel mai sudic punct al continentului, situat la 155 km SE de Capul Bunei Speranțe. Meridianul său desparte apele Oc. Atlantic de ale Oc. Indian.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CAPUL BUNEI SPERANȚE (CAPE OF GOOD HOPE), cap în S Africii, situat la 34º24’ lat. S și la 18º30’ long. E, denumit de către Bartolomeu Dias, în 1488, Capul Furtunilor (Cabo Tormentoso).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CAPUL NORD (NORDKAPP), cap. în N Europei, situat pe ins. norvegiană Mageroy, la 71º11’ lat. N și 25º48’ long. E, cel mai nordic punct al continentului.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

a (nu)-l duce capu / mintea expr. a (nu) fi inteligent.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a avea bășini / muci în cap expr. (adol., vulg.) 1. a avea idei ciudate / extravagante. 2. a fi extrem de încrezut.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a avea bube-n cap expr. 1. (intl.) a avea antecedente penale. 2. a avea un trecut dubios
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a avea gărgăuni la cap expr. a avea idei ciudate / extravagante
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a avea scaun la cap expr. a fi înțelept
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a avea sticleți la cap expr. 1. a avea idei ciudate / extravagante. 2. a fi nebun.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a bate la cap expr. a sâcâi, a tracasa.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a băga (cuiva) fluturașii în cap expr. a zăpăci (pe cineva).
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a băga capul la cutie expr. 1. (în box) a-și feri capul de loviturile adversarului. 2. a se adăposti.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a băga la bilă / la cap expr. a ține minte; a înțelege.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a da pielea peste cap expr. (vulg.) a avea parte de necazuri.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a deschide ușa (cuiva) cu capul expr. a mitui (pe cineva).
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a dormi cu capul în priză expr. (glum.) a fi răcit din cauza curentului.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a face (cuiva) capul mare expr. (intl.) a izbuti să convingă (pe cineva) de necesitatea unei acțiuni.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a face (cuiva) capul calendar expr. a zăpăci (pe cineva) vorbind foarte mult.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a face (cuiva) capul drojdie expr. a zdrobi capul (cuiva).
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a face cum îl taie capul expr. a acționa conform propriilor dorințe / după bunul plac.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a fute (pe cineva) la cap / la icre expr. (obs.) a tracasa, a pisălogi, a cicăli, a bate la cap; a irita, a exaspera.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a homoti de cap expr. (reg.) a cicăli (pe cineva), a bate la cap (pe cineva).
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-i ajunge până peste cap expr. a se sătura (de ceva / de cineva), a nu mai putea răbda
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-i cânta sticleții în cap expr. 1. a avea idei bizare. 2. a fi nebun.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-i da în cap lui chelu’ / lui mutu’ expr. (adol.) a se masturba.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-i ieși capul prin păr expr. (adol.) a fi tuns zero.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-i ieși ochii din cap expr. 1. a se holba (de uimire, de groază etc.). 2. a se speti / istovi muncind.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a i-o da în cap expr. (adol. – la pocher electronic) a ghici cartea roșie sau neagră pentru dublarea sumei câștigătoare.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap expr. a fi norocos, a da de noroc.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-i sări (cuiva) în cap expr. a certa (pe cineva).
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-i sări (cuiva) ochii din cap expr. a suferi îngrozitor.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a i se sui / a i se urca la cap expr. 1. a fi plin de sine, a fi îngâmfat. 2. (d. băuturi) a se ameți de băutură, a se îmbăta.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a i se sui sângele la cap expr. 1. a se congestiona, a se înroși 2. a se enerva, a se înfuria
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

a i se urca la cap expr. 1. a deveni încrezut / înfumurat. 2. a se îmbăta.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-i sta (cuiva) pe cap expr. a incomoda (pe cineva), a agresa (pe cineva).
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-i veni mintea la cap expr. 1. a-și schimba în bine comportamentul, a se cuminți. 2. a începe să judece în mod direct / just lucrurile; a deveni înțelept.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a înnebuni de cap (pe cineva) expr. a exaspera / a sâcâi (pe cineva).
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a juca la două capete expr. (pub.) a fi oportunist; a se alia / a încheia înțelegeri cu parteneri ireconciliabili între ei.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-l tăia capul (să) expr. 1. a înțelege, a pricepe. 2. a se pricepe (la ceva).
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a lua capul cuiva expr. 1. a decapita (pe cineva), a porunci decapitarea cuiva 2. a pedepsi, a persecuta
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

a muri pe capete expr. v. a muri ca muștele.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a nu-și vedea capul de treabă expr. a fi foarte ocupat.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a o bate în cap expr. 1. a pierde vremea, a trândăvi. 2. (vulg. – d. bărbați) a se masturba.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a o da cu capu’ de toți pereții expr. (adol.) a se masturba.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a o scoate la capăt expr. a se descurca, a răzbi, a izbuti.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a păzi (ceva) ca pe butelie / ochii din cap expr. a păzi (ceva) cu multă grijă
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

a scoate (cuiva) gărgăunii din cap expr. a face (pe cineva) să renunțe la ideile sale ciudate / extravagante.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a scoate capul expr. (intl.) a ieși la furat.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a se învârti ca o muscă fără cap expr. v. a se învârti ca un coi într-o căldare
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

a se lega la cap fără să-l doară expr. a-și crea complicații inutile.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a se sătura până peste cap expr. a fi plictisit / dezgustat.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a se scula cu noaptea în cap expr. a se scula dimineața foarte devreme / în zori.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a se ține de capul cuiva expr. (deț.) 1. a pedepsi pe cineva pentru cea mai mică abatere sau greșeală reală sau imaginară. 2. a șicana și a întinde curse cuiva cu scopul de a-l împinge să comită o greșeală pentru care va fi pedepsit.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a spăla pe cineva pe cap expr. a certa.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a sta ciocan pe capul cuiva expr. (adol.) a agasa / a cicăli / a enerva pe cineva.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a sta și-n cap, și-n coadă expr. (adol.) a încerca (să facă) imposibilul.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-și da poalele peste cap expr. 1. a avea un comportament indecent. 2. a nu mai ține cont de nimic, a depăși orice limită.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-și face de cap expr. 1. a acționa exagerat de voluntarist. 2. a face prostii. 3. a face pe nebunul.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-și lua câmpii / lumea în cap expr. 1. a pleca la întâmplare / fără nici un țel (de disperare, de durere etc.) 2. a ajunge la disperare
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

a și-o lua în cap expr. a se obrăznici; a se crede mai important / mai valoros decât este în realitate
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

a-și pune capăt zilelor expr. a se sinucide.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-și pune capul sub comănac expr. (intl.) a se lăsa de furat.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-și pune cenușă în cap expr. a-și recunoaște vina; a-și regreta fapta.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-și pune poalele în cap expr. a nu mai ține seama de nimic, a depăși / a întrece orice limită.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a toca (pe cineva) la cap expr. a spune mereu același lucru, a plictisi.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a umbla cu capul în nori expr. a fi visător, a fi rupt de realitatea înconjurătoare.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a zăpăci de cap (pe cineva) expr. 1. a vorbi continuu, confuz și în contradictoriu. 2. a relua cu insistență un subiect de discuție.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bătut în cap expr. prost, tâmpit.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cap s. n. sg. (în fotbal) lovirea mingii cu capul.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cap-coadă expr. de la început până la sfârșit.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cap de bostan expr. (peior.) om prostănac / nătărău.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cap de linie expr. (deț.) sfârșitul perioadei de detenție; data eliberării din penitenciar.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cap sec expr. om prostănac / nătărău.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

căzut în cap expr. prost, tembel.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cu capul în nori expr. distrat, neatent.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

după cât mă taie capul expr. din câte înțeleg eu, după cum cred eu.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

fără cap, fără picioare expr. v. fără cap și fără coadă.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

fără cap și fără coadă expr. dezlânat, fără noimă.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

greu de cap expr. slab dotat intelectual; prost, nerod; care înțelege greu un lucru.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

haram de capul lui expr. să-i fie rușine!
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

în ruptul capului expr. (în propoziții negative) nicicum, în nici un fel, cu nici un preț, deloc.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

joc la două capete expr. (pub., peior.) oportunism.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

la capătul pământului expr. foarte departe.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

nici în ruptul capului / mort expr. v. nici cu miliția.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

până-n gât / peste cap / peste urechi expr. superlativ absolut folosit pentru a accentua măsura în care cineva are datorii, este ocupat, sătul de o situație etc.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

pe cap de vită furajată expr. (glum.) pe cap de locuitor
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

peștele de la cap se împute prov. (pop.) într-o comunitate / societate corupția începe de la nivel înalt.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

răcit la cap expr. nebun.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

sătul până-n gât / până peste cap expr. plictisit, dezgustat (de ceva); exasperat.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

spală-te pe cap! expr. descurcă-te singur, cu propriile puteri!
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

tare de cap expr. prost, nerod, tembel, cretin, tâmpit.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink