CANONICÁT s. n. Demnitate de canonic¹. – Din fr. canonicat, germ. Kanonikat.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CANONICÁT s.n. Demnitatea de canonic. [Cf. fr. canonicat, germ. Kanonikat].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CANONICÁT s. n. demnitatea de canonic. (<fr. canonicat, germ. Kanonikat)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

canonicát s. n., pl. canonicáte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*canonicát n., pl. e (lat. canonicatus). Altă dată, beneficiu unuĭ canonic. Azĭ, demnitatea saŭ oficiu de canonic.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink