CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.; adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CANDRÍU ~e (~i) rar 1) Care nu este în toate mințile; țicnit; smintit. 2) Care este amețit de băutură; cherchelit; afumat; aghesmuit. /cf. țig. kand
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.; adesea substantivat). 1. Țicnit, într-o ureche. 2. Beat, afumat. – Comp. țig. kand „ureche”.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CANDRÍU adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CANDRÍU adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
candríu (candríe), adj. – 1. Cherchelit, amețit, cu chef. – 2. Extravagant, singular. Origine incertă. După Graur 133, din țig. kangeri „biserică”, datorită identificării ce se face de obicei în argou între „biserică” și „cîrciumă”, cf. biserică (Graur, BL, V, 223).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
candríu adj. m., f. candríe; pl. m. și f. candríi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
candríŭ, -íe adj. (turc.?) Munt. Fam. Amețit, cherchelit, cam beat. Țicnit, cam nebun. V. igritiŭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
candriu, candrii s. m. nebun, smintit
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink