CANÁF, canafuri, s. n. Ciucure. [Pl. și: (m.) canafi] – Din magh. kanaf.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CANÁF ~uri n. Element ornamental, constând dintr-un mănunchi de fire legate sau împletite, cu care se împodobesc diferite obiecte; ciucure. /<ung. kanaf
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CANÁF, canafuri, s. n. Ciucure. – Magh. kanaf.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CANÁF s. v. ciucure.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

canáf (canafuri), s. n. – Ciucure. Mag. kanaf, din arab. aç-cenife (Cihac, II, 487), cf. sp. cenefa.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

canáf s.n. / s.m., pl. canáfuri / canáfi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

canáf n., pl. urĭ (ung. kanaf, id., d. germ. knauf, capitel de coloană, mîner de sabie. Cp. cu canap și frînghie). Cĭucure. – La N. Cost. (Let. 1,453) cănaf, pl. e. În nord, pop. și m. V. ceapraz.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cănáf, V. canaf.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink