CALOMÉL s. n. Clorură de mercur sub forma unei pulberi albe, fine, insolubile în apă, fără gust, fără miros, având acțiune purgativă și vermifugă; clorură mercuroasă. – Din fr. calomel.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CALOMÉL n. Substanță albă pulverulentă, insolubilă în apă, inodoră, folosită în medicină ca antiseptic și ca purgativ. /<fr. calomel
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CALOMÉL s.n. Clorură de mercur, care se prezintă ca o pulbere albă, folosită ca purgativ și antiseptic. [< fr. calomel, cf. gr. kalos – frumos, melas – negru].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CALOMÉL s. n. clorură de mercur, pulbere albă, insolubilă în apă, inodoră, folosită ca purgativ și vermifug. (< fr. calomel)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CALOMÉL s. n. Clorură de mercur sub forma unui praf alb, insolubil în apă, cu întrebuințări în medicină. – Fr. calomel (< gr.).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CALOMÉL s. (CHIM., FARM.) clorură mercuroasă. (~ul are acțiune purgativă.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
calomél s. n.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*calomél n. (fr. calomel, din calomélas, d. vgr. kalós, bun, și mélas, negru, fiind-că prafu alb care constituĭe calomelu e negru în timpu preparăriĭ). Chim. Protoclorură de mercur (antisifilitică și purgativă). V. clorură.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
calomel s. n. sg. purgativ.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a înghiți calomel expr. a fi mahmur / indispus.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink